Cina care mi-a schimbat viața: Adevărul ascuns al familiei mele

— Nu-mi vine să cred că ai adus și pe altcineva la cină, Radu! a șoptit mama, cu vocea ei tăioasă, în timp ce aranja tacâmurile pe masa din sufragerie. Am simțit cum mi se strânge stomacul. Era prima dată când părinții Irinei veneau la noi acasă și voiam ca totul să fie perfect. Dar nu puteam să-l las pe Vlad singur în seara aceea — era prietenul meu din copilărie, trecea printr-o perioadă grea după divorț și avea nevoie de companie.

Irina m-a privit cu ochii ei mari, căprui, plini de emoție. — O să fie bine, mi-a șoptit ea. Părinții mei sunt oameni deschiși. Nu-ți face griji.

Am încercat să zâmbesc, dar simțeam deja tensiunea plutind în aer. Tata stătea la fereastră, privind absent spre strada pustie. De când s-a pensionat, părea tot mai retras, iar între el și mama nu mai exista decât o liniște apăsătoare.

Când au sosit părinții Irinei, atmosfera s-a schimbat brusc. Domnul Popescu era un bărbat impunător, cu o voce gravă și un zâmbet larg, iar doamna Popescu avea o eleganță discretă și o privire caldă. S-au așezat la masă, iar Vlad a venit imediat după ei, aducând o sticlă de vin roșu.

— Bună seara! Mulțumesc pentru invitație! a spus Vlad, încercând să pară relaxat.

— Cu plăcere, Vlad! Să ne bucurăm împreună de o seară frumoasă! a răspuns mama, deși vocea ei trăda o urmă de nemulțumire.

Cina a început cu discuții banale despre vreme și politică. Tata nu spunea nimic, doar sorbea din supa fierbinte și privea în gol. La un moment dat, domnul Popescu s-a aplecat spre soția lui și i-a spus ceva în șoaptă, în spaniolă. Am ridicat din sprâncene — nu știam că vorbesc spaniola între ei.

Vlad s-a uitat brusc la mine și mi-a făcut un semn discret să fiu atent. Nu am înțeles nimic din ce spuneau cei doi, dar am observat cum Vlad își mușca buza de jos și părea tot mai neliniștit.

— Ce se întâmplă? l-am întrebat încet.

— Nimic… doar că… înțeleg ce spun. Am făcut spaniola la facultate, mi-a șoptit el.

Am simțit cum mi se ridică părul pe ceafă. — Și?

Vlad a ezitat o clipă, apoi mi-a spus cu voce joasă:

— Vorbesc despre tatăl tău. Spun că îl recunosc de undeva… că au auzit de el într-o poveste veche… ceva legat de niște bani dispăruți dintr-o firmă din anii ’90.

Am simțit cum îmi fuge pământul de sub picioare. Tata? Bani dispăruți? Nu avea cum!

Irina m-a văzut palid și m-a tras deoparte în bucătărie.

— Ce s-a întâmplat?

— Părinții tăi vorbesc despre tata… ceva legat de niște bani furați… Vlad a înțeles ce spun…

Irina a rămas fără cuvinte. — Nu cred… tata nu ar fi spus niciodată așa ceva dacă nu era sigur…

Am ieșit din bucătărie tremurând. Vlad stătea cu ochii în pământ. Tata părea că aude totul și pentru prima dată l-am văzut cu adevărat speriat.

— Domnule Popescu, am spus cu voce tremurată, despre ce poveste vorbeați?

S-a lăsat o liniște grea. Domnul Popescu s-a uitat la mine lung, apoi la tata.

— Îmi pare rău, Radu… dar cred că tatăl tău a lucrat cu fratele meu în anii ’90. Fratele meu a făcut pușcărie pentru delapidare… iar numele tatălui tău a apărut mereu în dosar ca fiind implicat.

Tata a început să plângă încet. Mama s-a ridicat brusc de la masă.

— Nu e adevărat! Nu e adevărat! a strigat ea.

Tata s-a uitat la mine cu ochii plini de lacrimi.

— Radu… am vrut să-ți spun demult… dar am crezut că dacă las trecutul acolo unde e… poate vei avea o viață mai bună…

Am simțit cum totul se prăbușește în jurul meu. Toată copilăria mea, toate poveștile despre cât de cinstit era tata… toate s-au spulberat într-o clipită.

Irina m-a luat de mână. Vlad stătea nemișcat, rușinat că a dezvăluit secretul fără să vrea.

— De ce nu mi-ai spus? am întrebat cu voce stinsă.

Tata a oftat adânc.

— Mi-a fost rușine… Am vrut să te protejez… Dar adevărul iese mereu la iveală, mai devreme sau mai târziu…

Mama plângea în hohote. Domnul Popescu și soția lui ne priveau cu milă.

Seara aceea a fost începutul sfârșitului pentru familia mea. Mama nu i-a mai vorbit tatălui meu luni întregi. Eu am simțit că nu mai pot avea încredere în nimeni. Irina m-a susținut cât a putut, dar relația noastră s-a schimbat pentru totdeauna.

Au trecut ani de atunci. Tata s-a stins între timp, iar eu încă mă întreb dacă l-am judecat prea aspru sau dacă ar fi trebuit să-l iert mai devreme. Vlad mi-a rămas prieten, dar niciodată nu am mai putut vorbi deschis despre acea seară fatidică.

Uneori mă întreb: câte familii trăiesc cu astfel de secrete? Și cât de mult ne dorim să știm adevărul, chiar dacă ne poate distruge?