Falia de Nepătruns: Când Soțul Meu și Mama Nu S-au Putut Împăca Niciodată

— Nu mai suport, Ana! Ori eu, ori ea! vocea lui Radu răsuna în bucătăria mică, printre aburii de la ciorba care fierbea pe aragaz. Mâinile îmi tremurau pe lingura de lemn, iar ochii mi se umpleau de lacrimi. Mama stătea în prag, cu brațele încrucișate, privindu-l pe Radu cu o răceală pe care nu i-o știam.

— Nu-mi vorbi așa în casa mea, Radu! a replicat mama, apăsat, fără să clipească. — Ana e fata mea și nu o să-ți permit să o pui să aleagă!

M-am simțit prinsă ca într-o menghină. Îmi iubeam soțul, dar mama era stâlpul vieții mele. Crescusem într-un apartament modest din Ploiești, unde tata și mama se certau doar pe cine să spele vasele sau dacă să punem sau nu mărar în ciorbă. Niciodată nu ridicaseră vocea unul la altul. De aceea, când l-am cunoscut pe Radu la facultate, am crezut că viața mea va fi la fel de liniștită.

Radu era dintr-un sat de lângă Buzău, crescut de bunici după ce părinții lui au plecat la muncă în Italia. Era muncitor, ambițios și avea un fel al lui de a vedea lumea: totul era alb sau negru. Ne-am căsătorit după doi ani de relație și am decis să locuim cu mama, pentru că tata murise de curând și nu voiam să o las singură.

La început, totul părea suportabil. Mama gătea pentru noi, iar Radu aducea bani în casă. Dar încet-încet, au început să apară scântei. Mama comenta mereu despre cum Radu nu știe să repare nimic prin casă sau că nu e destul de atent cu mine. Radu răspundea tăios, spunând că mama se bagă prea mult în viața noastră.

— Ana, nu vezi că mă tratează ca pe un copil? îmi spunea el noaptea, când stingeam lumina. — Nu pot să respir aici!

Încercam să-i explic mamei că Radu are nevoie de spațiu, dar ea ridica din umeri:

— Dacă nu-i convine, să-și găsească altă casă! Eu am muncit o viață pentru apartamentul ăsta.

Tensiunile au crescut când am rămas însărcinată. Mama voia să mă ajute cu totul: ce să mănânc, cum să dorm, ce nume să alegem pentru copil. Radu simțea că nu mai are niciun cuvânt de spus.

— E copilul nostru, Ana! Nu al ei! a izbucnit într-o seară, trântind ușa dormitorului.

Am început să mă simt vinovată pentru fiecare alegere. Dacă îi dădeam dreptate mamei, Radu se retrăgea în el însuși. Dacă îl susțineam pe Radu, mama mă privea ca și cum aș fi trădat-o.

Apoi au venit problemele financiare. Salariul lui Radu întârzia mereu, iar eu eram în concediu prenatal. Mama a început să plătească facturile și nu rata nicio ocazie să-i amintească lui Radu:

— Dacă nu eram eu, stăteam pe întuneric!

Într-o zi de iarnă, când copilul avea doar trei luni, am găsit-o pe mama plângând în bucătărie.

— Nu mai pot, Ana… simt că nu mai sunt bună de nimic aici. Voi aveți familia voastră acum…

Am încercat să o liniștesc, dar în același timp îl vedeam pe Radu strângându-și hainele într-o geantă.

— Plec la frate-miu câteva zile. Poate așa vă dați seama ce vreți…

Au urmat zile de tăcere apăsătoare. Mama mergea tiptil prin casă ca să nu-l deranjeze pe copil. Eu mă simțeam sfâșiată între două lumi care refuzau să se întâlnească la jumătate.

Când Radu s-a întors, am încercat să avem o discuție toți trei. Dar fiecare încerca doar să-și apere teritoriul.

— Mariana, nu vreau decât respect! Nu vreau să-mi crești copilul!
— Radu, dacă ai fi bărbat adevărat ai avea grijă singur de familia ta!

Am izbucnit în plâns:

— Opriți-vă! Nu mai pot! Vreau doar liniște…

Dar liniștea nu a venit niciodată. După încă un an plin de certuri mărunte și tăceri grele, Radu mi-a spus într-o seară:

— Ana, eu nu mai pot trăi așa. Ori venim noi doi cu copilul la Buzău și începem de la zero, ori… ne despărțim.

Am privit spre mama care își frângea mâinile în sufragerie. Am simțit cum inima mi se rupe în două. Cum poți alege între omul pe care l-ai ales să-ți fie soț și femeia care ți-a dat viață?

În cele din urmă am plecat cu Radu la Buzău. Mama a rămas singură în apartamentul din Ploiești. Vorbim la telefon aproape zilnic, dar ceva s-a rupt definitiv între noi trei.

Uneori mă întreb dacă am făcut alegerea corectă sau dacă ar fi trebuit să lupt mai mult pentru împăcare. Poate că unele prăpăstii chiar nu pot fi trecute… Voi ce ați fi făcut în locul meu? Se poate reconstrui vreodată o familie după ce s-a rupt atât de adânc?