Secretul mamei – Prețul moștenirii de familie

— Mamă, te rog, nu-i spune Irinei. Nu vreau să se îngrijoreze. O să-ți dau banii înapoi cât de curând, promit.

Vocea lui Vlad tremura la telefon, iar eu simțeam cum mi se strânge inima. Era trecut de ora zece seara, iar eu tocmai mă pregăteam să mă bag în pat. De obicei, la ora asta, Vlad și Irina deja dormeau cu fetița lor, Mara. Dar în seara aceea, Vlad era singur pe balconul apartamentului lor din Militari, cu o țigară uitată între degete și privirea pierdută în noapte.

— Vlad, ce s-a întâmplat? Ai pățit ceva? Am încercat să-mi păstrez vocea calmă, dar deja simțeam neliniștea crescând în mine.

— Nu e nimic grav, mamă. Doar… am nevoie de 5.000 de lei. Pentru câteva zile. Nu vreau să știe Irina, o să creadă că iar am făcut vreo prostie.

Am ezitat. Știam că Vlad nu e iresponsabil, dar nici nu era prima dată când mă ruga să-l ajut financiar fără știrea Irinei. Întotdeauna mi-a spus că vrea să o protejeze de griji inutile. Dar oare nu era și asta o minciună? O trădare a încrederii dintre ei?

— Bine, Vlad. Dar să nu dureze mult. Și te rog… ai grijă la ce folosești banii.

A doua zi dimineață am scos banii de la bancă și i-am dat lui Vlad într-o pungă de hârtie, la colțul blocului unde locuiesc eu, în Drumul Taberei. Ne-am îmbrățișat scurt, iar el a plecat grăbit, fără să-mi spună mai multe.

Zilele au trecut greu. Mă uitam la telefon din oră în oră, așteptând un semn de la Vlad. Irina m-a sunat într-o seară să mă invite la masă duminică.

— Mami, ce faci? Nu vii pe la noi? Mara tot întreabă de tine.

— Vin, draga mea. Duminică sigur sunt acolo.

Am simțit un nod în gât. Mă simțeam vinovată față de Irina. Era ca și cum aș fi trădat-o pe cea care mi-a devenit fiică prin căsătoria cu Vlad. Dar ce puteam face? Sângele apă nu se face, îmi tot repetam.

Duminica am ajuns cu prăjituri și fructe. Mara m-a întâmpinat cu un zâmbet larg și mi-a sărit în brațe.

— Bunicooo! Ai adus chec?

Irina era obosită, dar zâmbitoare. Vlad părea tensionat. La masă, discuția s-a purtat despre grădiniță, facturi și planuri pentru vacanță. Dar simțeam că între mine și Vlad plutește un secret greu.

După masă, Irina a ieșit cu Mara în parc. Am rămas singură cu Vlad în bucătărie.

— Ai rezolvat? l-am întrebat încet.

— Da… aproape. Mai am nevoie de puțin timp. Mulțumesc încă o dată, mamă.

— Vlad, nu-mi place situația asta. Dacă află Irina?

— N-o să afle. Te rog…

În acea seară am dormit prost. M-am gândit la tata și la mama — cum au ținut familia unită chiar și când au avut necazuri mari. Dar ei nu ascundeau nimic unul de altul. Sau poate doar așa credeam eu?

Săptămânile au trecut și Vlad tot nu-mi dădea banii înapoi. Într-o zi m-a sunat Irina:

— Mami, ai vorbit cu Vlad? E foarte abătut în ultima vreme și nu vrea să-mi spună ce are.

Mi s-a pus un nod în stomac.

— Poate e stresat cu serviciul… i-am răspuns evaziv.

— Nu știu ce să mai cred. Parcă ascunde ceva de mine.

În noaptea aceea am plâns pentru prima dată din cauza acestui secret. M-am simțit prinsă între două loialități: față de fiul meu și față de nora mea care avea încredere în mine.

La câteva zile după aceea, Vlad a venit la mine acasă. Era palid și avea cearcăne adânci.

— Mamă… trebuie să-ți spun adevărul. Am pierdut banii la pariuri sportive. Am crezut că pot recupera rapid, dar m-am afundat mai tare. Nu mai pot ascunde asta de Irina… dar mi-e frică s-o pierd.

Am simțit cum mă prăbușesc pe dinăuntru.

— Vlad! Cum ai putut? De ce nu mi-ai spus?

— Mi-a fost rușine… Și n-am vrut s-o rănesc pe Irina sau pe Mara…

Am stat mult timp tăcuți. În cele din urmă i-am spus:

— Trebuie să-i spui adevărul Irinei. Nu putem construi nimic pe minciuni.

A doua zi m-a sunat Irina plângând:

— Mami… Vlad mi-a spus totul. Nu știu dacă pot să-l iert… Dar mă doare cel mai tare că nici tu nu mi-ai spus nimic.

Am rămas fără cuvinte. Am încercat să-i explic că am vrut doar să-i protejez familia, dar știam că am greșit.

Au urmat luni grele pentru toți trei. Irina a început să meargă la terapie de cuplu cu Vlad. Eu am simțit că am pierdut ceva esențial: încrederea norii mele și liniștea sufletului meu.

Acum mă uit la poza familiei noastre din sufragerie și mă întreb: oare cât de mult avem voie să ascundem adevărul pentru a proteja pe cei dragi? Sau poate tocmai adevărul spus la timp ne poate salva familia?