„Cererea Neașteptată a Cumnatului Meu: Ce Ar Putea Dori un Antreprenor de Succes de la Mine?”

Am 32 de ani și în fiecare an îmi sărbătoresc ziua de naștere de două ori. Prima dată este în ziua în care m-am născut, iar a doua oară este în aniversarea zilei în care sora mea mai mare mi-a salvat viața. Era o noapte ploioasă când mașina noastră a derapat de pe drum și s-a izbit de un copac. Eu eram prins în interior, inconștient, în timp ce sora mea a reușit să mă scoată cu doar câteva minute înainte ca mașina să explodeze. Serviciile de urgență au ajuns prea târziu; dacă nu ar fi fost ea, nu aș fi fost aici astăzi.

Sora mea, Elena, a fost mereu eroina mea. Este cu cinci ani mai mare decât mine și întotdeauna a avut grijă de mine. Este căsătorită cu Andrei, un antreprenor de succes care conduce un lanț de companii tech. Andrei este genul de om care pare mereu să aibă totul sub control. Este încrezător, carismatic și mereu ocupat cu afacerile sale.

Așa că, atunci când Andrei m-a sunat din senin într-o seară cerând să ne întâlnim, am fost nedumerit. Nu am fost niciodată foarte apropiați și nu a arătat niciodată prea mult interes pentru viața mea. Nu puteam să nu mă întreb ce avea nevoie de la mine.

Am convenit să ne întâlnim la o cafenea locală a doua zi. Când am intrat, l-am văzut pe Andrei stând la o masă din colț, părând neobișnuit de tensionat. M-a salutat cu un zâmbet forțat și mi-a făcut semn să mă așez.

„Mulțumesc că ai venit, Mihai,” a spus el, cu vocea tensionată.

„Nicio problemă,” am răspuns eu, încercând să par relaxat. „Ce s-a întâmplat?”

Andrei a tras adânc aer în piept și s-a uitat nervos în jur înainte de a vorbi. „Am nevoie de ajutorul tău cu ceva… personal.”

Am fost luat prin surprindere. Andrei nu mi-a cerut niciodată ajutorul pentru nimic înainte. „Sigur, ce ai nevoie?”

A ezitat pentru un moment înainte de a continua. „Am luat niște decizii proaste în ultima vreme. Financiar vorbind. Am investit în niște afaceri riscante care nu au mers bine și acum sunt în dificultate.”

Am fost șocat. Andrei părea întotdeauna atât de succes și în control. „Cât de rău este?” am întrebat.

„Rău,” a recunoscut el. „Sunt pe punctul de a pierde totul. Afacerea, casa… totul.”

Nu știam ce să spun. „Cum te pot ajuta?”

Andrei s-a uitat la mine cu disperare în ochi. „Am nevoie de un împrumut, Mihai. Unul substanțial. Știu că e mult de cerut, dar ești singura persoană la care pot apela.”

Am fost uluit. Nu aveam acei bani să-i împrumut și chiar dacă i-aș fi avut, ar fi fost un risc enorm. „Andrei, nu am acei bani,” am spus sincer.

A oftat și și-a trecut mâna prin păr. „Înțeleg. Doar că… nu știam la cine altcineva să apelez.”

Am stat în tăcere câteva momente înainte ca Andrei să vorbească din nou. „Mai este ceva,” a spus el încet.

„Ce anume?” am întrebat.

„Trebuie să păstrezi asta între noi,” a spus el urgent. „Elena nu știe nimic despre asta și nu vreau să afle.”

Am dat din cap încet. „Bine, nu voi spune nimic.”

Andrei mi-a mulțumit și a plecat din cafenea părând mai înfrânt decât l-am văzut vreodată.

În următoarele săptămâni, nu am putut să nu mă gândesc la conversația noastră. M-am simțit vinovat că nu am putut să-l ajut, dar în același timp eram furios că s-a pus într-o astfel de situație.

Într-o seară, Elena m-a sunat plângând. „Mihai, e vorba de Andrei,” a suspinat ea. „A plecat.”

„Ce vrei să spui?” am întrebat, simțindu-mi inima cum se scufundă.

„A lăsat un bilet,” a spus ea printre lacrimi. „Nu a mai putut suporta presiunea.”

Am simțit un val de vinovăție copleșindu-mă. Dacă doar aș fi putut să-l ajut…

Moartea lui Andrei a lăsat un gol în viețile noastre care nu va putea fi niciodată umplut. Elena era devastată și nu puteam scăpa de sentimentul că l-am dezamăgit.

În fiecare an, la a doua mea zi de naștere, îmi amintesc cum sora mea mi-a salvat viața cu mulți ani în urmă. Dar acum, este și un memento al faptului că nu am putut să-i salvez soțul atunci când avea cea mai mare nevoie de mine.