„Fiul Meu a Devenit un Ingratit Egoist: Nu Știu Cum să Gestionez Asta”

Niciodată nu mi-am imaginat că fiul meu, băiatul pe care l-am crescut cu atâta dragoste și grijă, va deveni cineva atât de ingrat și egocentric. Ca mamă singură, am făcut tot ce am putut pentru a-i oferi tot ce avea nevoie, sacrificând adesea propriile mele nevoi pentru a mă asigura că el avea tot ce își dorea. Dar acum, când stă în fața mea cerând bani cu o atitudine de drept, nu pot să nu simt o profundă dezamăgire și durere.

Totul a început acum câteva luni când Andrei, fiul meu de 22 de ani, s-a mutat să locuiască cu prietenii lui. Tocmai absolvise facultatea și era nerăbdător să-și înceapă noua viață. Eram mândră de el și i-am susținut decizia, chiar dacă asta însemna că voi locui singură pentru prima dată în ani de zile. Am crezut că aceasta va fi o oportunitate excelentă pentru el să învețe responsabilitatea și independența.

Cu toate acestea, lucrurile au luat rapid o întorsătură neplăcută. Andrei a început să mă sune frecvent, cerând bani. La început, erau sume mici—20 de lei aici, 50 de lei acolo. Întotdeauna avea un motiv: avea nevoie de alimente, i s-a stricat mașina sau avea o factură neașteptată. I-am dat banii fără ezitare, crezând că avea cu adevărat nevoie de ajutor.

Dar pe măsură ce timpul trecea, cererile lui deveneau mai frecvente și sumele mai mari. Într-o zi, m-a sunat panicat, spunând că are nevoie de 100 de lei pentru a-și plăti chiria. „Doar 100 de lei, e prea mult de cerut?” a implorat el. „Întotdeauna ai spus că mă vei ajuta, dar acum trebuie să mă rog în genunchi pentru un pic de sprijin.”

Am fost surprinsă de tonul lui și de felul în care mi-a vorbit. Era ca și cum se simțea îndreptățit la banii mei, ca și cum i-aș fi datorat. Am încercat să-i explic că și eu aveam un buget strâns și nu-mi permiteam să-i dau mereu bani. Dar nu voia să asculte. M-a acuzat că sunt egoistă și nepăsătoare și a închis telefonul furios.

În acea noapte, nu am putut dormi. Am tot reluat conversația noastră în minte, întrebându-mă unde am greșit. Cum a devenit fiul meu dulce și iubitor cineva atât de ingrat și pretențios? M-am gândit la toate sacrificiile pe care le-am făcut pentru el de-a lungul anilor—lucrând ore lungi, sărind peste mese ca el să poată mânca, amânându-mi propriile vise pentru a-l susține pe el. Și acum, asta era răsplata mea?

A doua zi, Andrei a apărut la ușa mea neanunțat. Arăta neîngrijit și disperat. „Mamă, chiar am nevoie de acei 100 de lei,” a spus el cu voce tremurândă. „Dacă nu-mi plătesc chiria, voi fi evacuat.”

Am simțit un val de compasiune pentru el, dar știam și că cedarea la cererile lui nu ar rezolva nimic. „Andrei, trebuie să înveți cum să-ți gestionezi mai bine banii,” i-am spus blând. „Nu pot continua să te salvez de fiecare dată când dai de necaz.”

A explodat de furie. „Nu înțelegi! Trebuie să mă ajuți! Ce fel de mamă ești?”

Cuvintele lui m-au rănit profund. Voiam să-l ajut, dar știam și că încurajarea comportamentului lui nu ar face decât să agraveze situația pe termen lung. Am rămas fermă și am refuzat să-i dau banii.

Andrei a ieșit furios din casă, trântind ușa în urma lui. A fost ultima dată când l-am văzut. A încetat să mă mai sune și să mă viziteze cu totul. Săptămânile s-au transformat în luni și nu am mai primit nicio veste de la el. Am auzit prin prieteni comuni că se chinuie dar refuză să mă contacteze.

Simt o durere constantă în inimă, știind că fiul meu este undeva acolo, furios și resentimentar față de mine. Nu știu cum să rezolv această situație sau dacă poate fi rezolvată vreodată. Tot ce mi-am dorit a fost ca el să devină o persoană responsabilă și grijulie, dar se pare că am eșuat.

Pe măsură ce zilele trec, mă agăț de o rază de speranță că într-o zi va realiza greșelile sale și se va întoarce la mine. Dar până atunci, rămân cu realitatea dureroasă că fiul meu a devenit un ingrat egoist și nu știu cum să gestionez asta.