„Fratele Meu a Susținut că Eram Bogată și Nu Aveam Dreptul la Moștenirea Mamei Noastre”

Am avut întotdeauna o relație apropiată cu fratele meu, Petru. Crescând, eram de nedespărțit, împărtășind secrete, vise și nenumărate amintiri. Cu toate acestea, pe măsură ce am trecut la maturitate, drumurile noastre s-au despărțit semnificativ. Eu, Sorina, am muncit din greu pentru a construi o carieră de succes, în timp ce Petru s-a chinuit să-și găsească drumul. În ciuda eforturilor mele de a-l sprijini, nu părea să dobândească independența pe care o speram pentru el.

Mama noastră, Elena, era liantul care ținea familia noastră unită. Era o femeie iubitoare și compasivă, care întotdeauna își punea copiii pe primul loc. Când a murit neașteptat anul trecut, a lăsat un gol în viețile noastre care nu putea fi niciodată umplut. Moartea ei a adus, de asemenea, în prim-plan problema moștenirii ei, care includea o casă modestă și niște economii.

Petru și cu mine am fost amândoi devastați de pierderea ei, dar durerea noastră s-a transformat curând în tensiune când a venit vorba de discutarea testamentului ei. Mama noastră lăsase totul să fie împărțit în mod egal între noi, dar Petru avea alte idei. El credea că, deoarece eu eram stabilă financiar, nu aveam dreptul moral să revendic nicio parte din moștenire.

„Sorina, tu nu ai nevoie de bani,” a argumentat Petru într-o seară, în timp ce stăteam în sufrageria mamei noastre, înconjurați de lucrurile ei. „Ai un loc de muncă grozav, o casă frumoasă și o viață confortabilă. Eu, pe de altă parte, mă chinui să fac față cheltuielilor. Este corect să primesc eu moștenirea.”

Am fost surprinsă de cuvintele lui. „Petru, mama a vrut să împărțim totul în mod egal. Nu este vorba despre bani; este vorba despre respectarea dorințelor ei.”

Fața lui Petru s-a înroșit de frustrare. „Nu înțelegi, Sorina. Tu ai avut întotdeauna totul ușor. Nu a trebuit niciodată să te îngrijorezi de unde va veni următoarea masă sau cum vei plăti chiria. Eu am trăit de la un salariu la altul, iar această moștenire mi-ar putea schimba viața.”

Am simțit un sentiment de vinovăție, dar știam că cedarea în fața cerințelor lui Petru nu ar face decât să-i întărească dependența. „Petru, te iubesc și vreau să te ajut, dar aceasta nu este calea. Trebuie să înveți să te descurci pe cont propriu.”

Conversația noastră s-a încheiat într-o ceartă aprinsă și nu am vorbit săptămâni întregi. Tensiunea dintre noi a crescut, iar legătura puternică pe care o aveam a început să se destrame. Am încercat să iau legătura cu el, dar a refuzat să asculte. Era convins că sunt egoistă și că nu îmi pasă de luptele lui.

Pe măsură ce lunile treceau, procesul legal de soluționare a moștenirii mamei noastre a continuat. Am decis să folosesc partea mea din moștenire pentru a crea un fond de burse în numele mamei noastre, sperând că va onora memoria ei și va ajuta pe alții în nevoie. Am crezut că acest gest ar putea să-i arate lui Petru că nu încercam să-i iau nimic, ci mai degrabă, voiam să fac ceva semnificativ cu banii.

Cu toate acestea, Petru a văzut acest lucru ca pe o altă trădare. „Crezi că un fond de burse mă va ajuta să-mi plătesc facturile?” a râs el când i-am spus despre planurile mele. „Încerci doar să te faci să arăți bine în timp ce eu rămân cu nimic.”

Eram devastată. Indiferent ce făceam, părea că nu puteam să reduc distanța dintre noi. Moartea mamei noastre nu doar că ne-a luat-o pe ea, dar a creat și o prăpastie între mine și Petru. Moștenirea, care trebuia să fie o binecuvântare, a devenit un blestem.

În cele din urmă, Petru și cu mine am mers pe drumuri separate. El a continuat să se lupte, iar relația noastră a rămas tensionată. Mă gândeam adesea la mama noastră și cât de dezamăgită ar fi fost să ne vadă așa. Mi-aș fi dorit ca lucrurile să fi fost altfel, dar uneori, viața nu are un final fericit.