„Ginerele Meu Mi-a Schimbat Complet Fiica: Nici Măcar Nu a Venit la Ziua de Naștere a Tatălui Ei”

Scriu aceste rânduri cu inima grea, lacrimile curgându-mi pe față după încă o ceartă aprinsă cu fiica mea, Elena. Nu mai pot ține asta în mine; trebuie să împărtășesc povestea mea cu cineva care ar putea înțelege. Soțul meu, Ion, înțelege, dar mulți dintre prietenii noștri doar ridică din umeri și spun: „Ce te așteptai? Elena este căsătorită acum; are propria ei familie.” Dar ei nu văd ce văd eu. Este soțul ei, Sorin, care i-a preluat complet viața. Parcă i-a aruncat o vrajă!

Elena era atât de plină de viață, atât de independentă. Avea vise și ambiții pe care era hotărâtă să le îndeplinească. Dar de când s-a căsătorit cu Sorin, a devenit o umbră a ceea ce era odată. Parcă și-a pierdut vocea, scânteia. Opiniile lui Sorin au devenit opiniile ei, deciziile lui sunt acum deciziile ei. Și asta mă sfâșie.

Ultima picătură a fost weekendul trecut. A fost ziua de naștere a lui Ion, împlinea 60 de ani, un moment important pe care îl așteptam să-l sărbătorim cu toată familia. Am planificat o petrecere mare, invitând toți prietenii și rudele noastre. Elena promisese că va fi acolo, dar pe măsură ce se apropia ziua, a început să găsească scuze. Mai întâi a fost că Sorin avea un angajament de muncă de care nu putea scăpa. Apoi că amândoi se simțeau rău. În cele din urmă, a încetat să mai răspundă la apelurile noastre.

În ziua petrecerii, încă mai speram că Elena va apărea. Dar pe măsură ce treceau orele și nu era niciun semn de ea, inima mi s-a prăbușit. Ion a încercat să păstreze o față curajoasă pentru oaspeții noștri, dar am văzut dezamăgirea în ochii lui. Prietenii și familia noastră tot întrebau unde este Elena și trebuia să inventez scuze pentru absența ei.

Mai târziu în acea noapte, după ce toată lumea plecase și casa era liniștită, m-am prăbușit în lacrimi. Ion m-a ținut în brațe în timp ce plângeam necontrolat. „De ce nu a venit?” tot întrebam. „De ce nu a venit propria noastră fiică la ziua de naștere a tatălui ei?”

A doua zi, am reușit în sfârșit să dau de Elena la telefon. Părea distantă, aproape robotică. „Îmi pare rău, mamă,” a spus ea plat. „Sorin nu a crezut că este o idee bună să venim.”

„Nu a crezut că este o idee bună?” am repetat incredulă. „Elena, era ziua de naștere a tatălui tău! Cum ai putut să-l lași pe el să ia această decizie pentru tine?”

A fost o pauză lungă la celălalt capăt al liniei. „Mamă, nu înțelegi,” a spus ea în cele din urmă. „Sorin știe ce este mai bine pentru noi.”

Nu-mi venea să cred ce auzeam. Aceasta nu era Elena pe care o cunoșteam și am crescut-o. Aceasta era altcineva cu totul, cineva care fusese modelat și manipulat de Sorin.

De atunci, lucrurile au devenit doar mai rele. Elena s-a izolat tot mai mult de noi. Rareori ne vizitează și când o face, Sorin este mereu acolo, plutind peste ea ca un nor întunecat. Nu mai râde sau zâmbește ca înainte; este mereu tensionată și neliniștită.

Am încercat să vorbesc cu ea despre asta, dar se închide de fiecare dată când aduc vorba despre influența lui Sorin asupra ei. „Este soțul meu,” spune ea defensiv. „Trebuie să-l susțin.”

Dar ce se întâmplă cu susținerea ei însăși? Ce se întâmplă cu susținerea familiei ei? Parcă a uitat cine este și de unde vine.

Nu știu ce să mai fac. Mi-am pierdut fiica în fața unui bărbat care îi controlează fiecare mișcare și asta îmi frânge inima. Ion încearcă să rămână pozitiv, dar văd durerea în ochii lui și el. Ne este dor de Elena pe care o cunoșteam odată, Elena care era plină de viață și vise.

Sper doar că într-o zi se va trezi și va realiza ce se întâmplă înainte să fie prea târziu. Dar până atunci, tot ce putem face este să așteptăm și să sperăm că fiica noastră își va găsi drumul înapoi către noi.