„În Acea Noapte Mi-am Dat Afară Fiica și Prietenul Ei: Momentul în Care Am Realizat Că Am Ajuns la Capătul Răbdării”

Încă nu mă pot calma. Acum o săptămână, a trebuit să-mi dau afară fiica din apartament. Sincer, nu regret acțiunile mele. Și-a adus-o singură, împreună cu prietenul ei. Am venit acasă de la muncă și am găsit musafiri neinvitați. Întotdeauna mi-au plăcut vizitele fiicei mele, dar acum șase luni s-a întâmplat ceva care a schimbat totul.

Totul a început când fiica mea, Andreea, a început să se întâlnească cu Radu. La început, părea un băiat de treabă—politicos, manierat și respectuos. Dar pe măsură ce timpul trecea, adevărata lui față a început să iasă la iveală. Era leneș, lipsit de respect și fără ambiție. Andreea, care obișnuia să fie atât de motivată și concentrată pe cariera ei, a început să se schimbe și ea. A devenit din ce în ce mai mult ca Radu—neglijentă și iresponsabilă.

Acum șase luni, Andreea și Radu m-au întrebat dacă pot sta la mine câteva zile până își găsesc un nou apartament. Am fost de acord, gândindu-mă că va fi o aranjare temporară. Dar zilele s-au transformat în săptămâni, iar săptămânile în luni. Nu au făcut niciun efort să-și găsească un loc al lor. În schimb, au tratat apartamentul meu ca pe un loc de joacă personal.

Veneam acasă de la muncă și găseam locul într-o dezordine totală—vase murdare grămadite în chiuvetă, haine aruncate peste tot și miros de fum în aer. Organizau petreceri zgomotoase până târziu în noapte, deranjând vecinii și ținându-mă treaz. Când îi confruntam în legătură cu asta, promiteau că se vor îndrepta, dar niciodată nu se țineau de cuvânt.

Ultima picătură a fost săptămâna trecută când am venit acasă după o zi lungă de muncă și am găsit apartamentul într-o dezordine completă. Sticle goale de bere și cutii de pizza erau împrăștiate prin toată sufrageria. Televizorul era dat la maxim și erau străini tolăniți pe canapeaua mea. Andreea și Radu nu erau nicăieri.

Ajunsesem la capătul răbdării. Am intrat în sufragerie și am cerut ca toată lumea să plece imediat. Străinii m-au privit cu dispreț, dar în cele din urmă s-au ridicat și au plecat. Când Andreea și Radu s-au întors în sfârșit, le-am spus că trebuie să plece și ei.

Andreea era furioasă. M-a acuzat că sunt egoist și nesuportiv. A spus că reacționez exagerat și că nu au unde altundeva să meargă. Dar am rămas ferm pe poziție. I-am spus că trebuie să-și asume responsabilitatea pentru viața ei și că nu poate continua să se bazeze pe mine la nesfârșit.

Radu a încercat să intervină, dar l-am oprit repede. I-am spus că nu mai este binevenit în casa mea și că trebuie să plece imediat. A încercat să argumenteze, dar am fost ferm. Le-am luat cheile și le-am spus să-și împacheteze lucrurile și să plece.

A fost unul dintre cele mai grele lucruri pe care le-am făcut vreodată, dar știam că era necesar. Andreea avea nevoie de un semnal de alarmă și nu puteam continua să-i permit acest comportament. Pe măsură ce plecau, Andreea m-a privit cu lacrimi în ochi și mi-a spus că nu mă va ierta niciodată.

A trecut o săptămână și încă nu am auzit nimic de la ea. Apartamentul este acum liniștit—prea liniștit. Îmi este foarte dor de ea, dar știu că am făcut ceea ce trebuia. Uneori dragostea dură este singura modalitate de a ajuta pe cineva la care ții.

Sper că într-o zi Andreea va înțelege de ce am făcut ceea ce am făcut și că își va găsi drumul înapoi către mine. Dar pentru moment, tot ce pot face este să aștept și să sper.