„Inima mea se frânge pentru că fiul meu nu mai vrea să aibă de-a face cu mine: Cum nora mea ne-a distrus relația”

Viața are un mod de a-ți arunca provocări când te aștepți mai puțin. Pentru mine, cea mai mare provocare a venit sub forma fiului meu, Andrei, care nu mai vrea să aibă de-a face cu mine. Ca mamă singură, mi-am pus inima și sufletul în creșterea lui. Am încercat să construiesc o viață stabilă pentru noi, dar părea că fiecare pas înainte era urmat de doi pași înapoi.

Din momentul în care Andrei s-a născut, el a fost lumea mea. Tatăl lui ne-a părăsit când era doar un bebeluș și a trebuit să jonglez cu mai multe locuri de muncă pentru a ne descurca. În ciuda greutăților, m-am asigurat întotdeauna că Andrei avea ce îi trebuia. Am crezut că legătura noastră era indestructibilă. Dar viața are un mod crud de a-ți demonstra contrariul.

Pe măsură ce Andrei a crescut, am observat că începea să se îndepărteze. La început, am crezut că este doar o rebeliune adolescentină. Dar chiar și după ce a absolvit liceul și s-a mutat la facultate, distanța dintre noi a crescut. A cunoscut-o pe Ana în al doilea an de facultate și au devenit rapid inseparabili. La început, eram fericită pentru el. Ana părea o fată drăguță și Andrei părea cu adevărat fericit.

Cu toate acestea, lucrurile au luat o întorsătură neplăcută după ce s-au căsătorit. Influența Anei asupra lui Andrei a devenit mai evidentă. Ea avea un mod subtil de a mă submina, făcându-mă să mă simt ca un outsider în viața propriului meu fiu. Ori de câte ori încercam să iau legătura cu Andrei, Ana îmi intercepta apelurile sau răspundea la mesajele mele în locul lui. Simțeam că ea construia un zid între noi, cărămidă cu cărămidă.

Îmi amintesc clar un Crăciun. Am petrecut zile întregi pregătind o masă festivă, sperând să recreez tradițiile de familie pe care Andrei le iubea când era copil. Dar când au sosit, Ana abia m-a băgat în seamă. A criticat totul, de la mâncare la decorațiuni, făcând comentarii răutăcioase pe sub mustață. Andrei, care odată m-ar fi apărat, a rămas tăcut. Era ca și cum devenise un străin.

Punctul culminant a fost când am aflat printr-un prieten comun că Andrei și Ana așteptau primul lor copil. Nici măcar nu s-au deranjat să-mi spună. Când l-am confruntat pe Andrei în legătură cu asta, m-a respins spunând că au vrut să păstreze totul privat. Durerea de a fi exclusă dintr-un moment atât de important din viața lui a fost insuportabilă.

Am încercat să vorbesc cu Andrei despre cum mă simțeam, dar m-a acuzat că sunt prea autoritară și controlatoare. A spus că Ana l-a făcut să realizeze cât de toxică fusese relația noastră și că avea nevoie de spațiu pentru a-și construi propria familie. Să aud aceste cuvinte din gura propriului meu fiu a fost ca o lovitură de pumnal în inimă.

Acum stau singură în apartamentul meu mic, înconjurată de amintiri ale vremurilor când eu și Andrei eram apropiați. Fotografiile de pe pereți sunt o amintire dureroasă a ceea ce am pierdut. Am încercat să iau legătura cu el de mai multe ori, dar apelurile mele rămân fără răspuns și mesajele mele sunt lăsate necitite.

Nu pot să nu mă întreb dacă lucrurile ar fi fost diferite dacă aș fi făcut alegeri mai bune în viață. Poate dacă aș fi fost mai puțin exigentă sau dacă aș fi ales parteneri mai buni, Andrei nu ar fi simțit nevoia să se distanțeze de mine. Dar este prea târziu pentru regrete acum.

Cel mai greu este să accept că relația mea cu Andrei poate să nu mai fie niciodată la fel. Legătura pe care o aveam odată s-a destrămat și sunt lăsată să adun bucățile singură. Inima mea se frânge în fiecare zi știind că fiul meu nu mai vrea să aibă de-a face cu mine și nu pot face nimic pentru a schimba asta.