„O Săptămână de Nopți Fără Somn L-a Schimbat pe Soțul Meu pentru Totdeauna. Mama Mea Spune că Era Doar Frânt”

Totul a început destul de inocent. Eu și soțul meu, Mihai, eram căsătoriți de cinci ani și aveam o fiică frumoasă de doi ani pe nume Ana. Viața era agitată, dar gestionabilă. Amândoi aveam locuri de muncă cu normă întreagă și împărțeam responsabilitățile de părinți. Totuși, totul s-a schimbat după o săptămână deosebit de stresantă.

Mihai a fost întotdeauna un somnoros ușor, dar săptămâna aceea a fost diferită. Abia dacă a dormit deloc. Era treaz toată noaptea, plimbându-se prin casă, verificând-o pe Ana și îngrijorându-se de lucruri care mi se păreau triviale. Am încercat să-l consolez, dar nimic nu părea să ajute. A devenit iritabil și distant, și puteam vedea cât de mult îl afecta.

Până la sfârșitul săptămânii, Mihai era o persoană diferită. Era epuizat, atât fizic cât și emoțional. A încetat să mai vorbească cu mine și își petrecea majoritatea timpului în dormitorul nostru cu ușa închisă. Mă simțeam ca și cum aș trăi cu un străin.

Într-o seară, după ce am pus-o pe Ana la culcare, am încercat să vorbesc cu el. „Mihai, ce se întâmplă? Nu ai mai fost tu însuți în ultima vreme,” i-am spus blând.

S-a uitat la mine cu ochi goi și a spus: „Nu mai pot face asta, Andreea. Am nevoie de o pauză.”

Am fost luată prin surprindere. „Ce vrei să spui? Putem trece prin asta împreună.”

Dar el a clătinat din cap. „Trebuie să merg să stau cu părinții mei pentru o vreme. Trebuie să-mi dau seama ce se întâmplă.”

Și așa, și-a făcut bagajele și a plecat. Nici măcar nu și-a luat rămas bun de la Ana. Eram devastată. Cum putea să ne lase așa?

De aproape două săptămâni acum, nu am avut niciun sprijin sau afecțiune. Mihai nu a sunat sau trimis mesaje. E ca și cum ar fi dispărut complet din viețile noastre. Am rămas singură cu Ana, încercând să țin totul sub control în timp ce mă confrunt cu propria mea durere.

Mama mea a fost singura mea sursă de confort în această perioadă. Mi-a spus că Mihai era doar frânt și avea nevoie de timp pentru a se vindeca. Dar cuvintele ei nu făceau durerea mai puțin reală.

În fiecare noapte, stau trează în pat, ascultând sunetele casei și întrebându-mă dacă Mihai se va întoarce vreodată. Ana întreabă despre tăticul ei în fiecare zi și nu știu ce să-i spun. Cum explici unui copil de doi ani că tatăl ei pur și simplu ne-a părăsit?

Am încercat să iau legătura cu părinții lui Mihai, dar nici ei nu au fost de mare ajutor. Spun că se odihnește și are nevoie de timp pentru a-și pune ordine în gânduri. Dar cât timp ar trebui să dureze asta? Cât timp ar trebui să aștept?

Zilele se contopesc într-o ceață de epuizare și singurătate. Îmi fac datoria de a avea grijă de Ana, dar inima mea nu este în asta. Îmi este dor de Mihai teribil, dar sunt și furioasă pe el pentru că ne-a abandonat.

Nu știu ce ne rezervă viitorul pentru familia noastră. Se va întoarce Mihai? Vom mai fi vreodată la fel? Aceste întrebări mă bântuie în fiecare zi.

Deocamdată, tot ce pot face este să iau fiecare zi pe rând și să sper că într-un fel sau altul, ne vom regăsi drumul unul către celălalt. Dar în adâncul sufletului meu, mi-e teamă că daunele au fost deja făcute și că viețile noastre nu vor mai fi niciodată la fel.