„Până nu divorțează de el, nu va primi niciun ban de la noi”: I-am spus fiicei mele că nu o voi mai ajuta până nu își părăsește soțul leneș

Soțul meu și cu mine ne certăm de luni de zile, iar motivul este mereu același: ginerele nostru, Andrei. Andrei este căsătorit cu fiica noastră, Ana, de cinci ani, și în tot acest timp nu a avut niciodată un loc de muncă stabil. În ultimul an, a lucrat doar ocazional, dar nimic care să aducă un venit constant. Între timp, Ana este lăsată să ducă povara creșterii celor doi copii mici și să mențină gospodăria pe linia de plutire.

Ana este în prezent în concediu de maternitate după ce a născut al doilea copil și nu poate lucra cu normă întreagă. Cu toate acestea, reușește să facă muncă freelance de acasă pentru a se descurca. Este sfâșietor să o văd atât de epuizată și stresată tot timpul. Soțul meu și cu mine am ajutat-o financiar, dar a ajuns la un punct în care simt că îi încurajăm lenea lui Andrei.

Săptămâna trecută, am ajuns în sfârșit la limita răbdării. Ana m-a sunat plângând pentru că erau din nou în urmă cu chiria. Am întrebat-o ce face Andrei pentru a ajuta, iar ea a recunoscut că era ieșit cu prietenii, ca de obicei. Asta a fost picătura care a umplut paharul pentru mine. I-am spus Anei că nu îi vom mai da niciun ban până nu îl părăsește pe Andrei.

„Mamă, nu poți fi serioasă,” a spus ea, cu vocea tremurând.

„Sunt foarte serioasă, Ana,” i-am răspuns. „Nu putem continua să te susținem în timp ce Andrei nu face nimic. Meriți mai mult decât asta.”

Ana mi-a închis telefonul și nu am mai vorbit de atunci. Soțul meu crede că am fost prea dură, dar îmi mențin decizia. I-am dat lui Andrei destule șanse să devină un soț și tată responsabil, dar nu s-a schimbat. Refuz să-mi văd fiica suferind din cauza lenei lui.

Zilele s-au transformat în săptămâni și tot nu am primit vești de la Ana. Am încercat să o sun de mai multe ori, dar nu a răspuns niciodată. Soțul meu a sugerat să mergem la apartamentul lor să vedem cum este, dar eram prea încăpățânată să recunosc că poate am greșit.

Într-o seară, cineva a bătut la ușa noastră. Era Ana, ținându-și cei doi copii cu lacrimi curgându-i pe față. Arăta epuizată și învinsă.

„Mamă, tată, nu știu ce să fac,” a plâns ea. „Andrei ne-a părăsit. A spus că nu mai poate face față presiunii și pur și simplu a plecat.”

Inima mi s-a frânt pentru ea, dar nu m-am putut abține să nu simt o oarecare satisfacție. Poate acum va vedea că Andrei nu avea de gând să se schimbe vreodată.

„Te vom ajuta să te pui pe picioare,” a spus soțul meu blând, trăgând-o într-o îmbrățișare.

În următoarele câteva săptămâni, am ajutat-o pe Ana să găsească un apartament mic și să se instaleze. A început să caute un loc de muncă cu normă întreagă odată ce concediul de maternitate s-a terminat, dar era greu cu doi copii mici de îngrijit. Am făcut tot ce am putut pentru a o sprijini, dar era clar că se chinuia.

Într-o noapte, Ana m-a sunat din nou plângând. „Mamă, nu știu dacă pot face asta,” a spus ea. „Sunt atât de obosită tot timpul și copiii au nevoie de atât de multe de la mine.”

Mi-aș fi dorit să-i pot spune că totul va fi bine, dar adevărul era că viața va fi grea pentru o vreme. Plecarea lui Andrei lăsase un gol imens în viețile lor, atât emoțional cât și financiar.

Pe măsură ce lunile au trecut, Ana a început încet să-și reconstruiască viața. A găsit un loc de muncă care îi permitea să lucreze de acasă part-time și i-a înscris pe copii la grădiniță pentru a avea puțin timp pentru ea în timpul zilei. Nu era ușor, dar se descurca.

Încă mă simt vinovată pentru ultimatumul pe care i l-am dat, dar în adâncul sufletului știu că a fost decizia corectă. Uneori dragostea dură este singura modalitate de a face pe cineva să vadă adevărul.