„Timp de Cinci Ani, Am Îngrijit Bunicul Soțului Meu În Timp ce Soacra Mea Lucra în Străinătate: Mă Simt Trădată și Folosită”

Acum cinci ani, viața mea a luat o întorsătură pe care nu o anticipasem. Soacra mea, Elena, a anunțat că a obținut o oportunitate de muncă bine plătită în străinătate. Era o șansă pe care nu o putea rata și avea nevoie de cineva care să aibă grijă de tatăl ei în vârstă, Gheorghe. Eu și soțul meu, Mihai, eram proaspăt căsătoriți la acea vreme și tocmai ne bucuram de venirea pe lume a primului nostru copil, Ana. Elena ne-a asigurat că va fi doar pentru un an sau doi, până când se va stabili și va putea să-l aducă pe Gheorghe la ea.

La început, am fost reticentă. Îngrijirea unei persoane în vârstă nu este o sarcină ușoară, mai ales cu un nou-născut în casă. Dar Elena a fost convingătoare. A pictat un tablou despre cum acest loc de muncă va asigura un viitor mai bun pentru toți, inclusiv pentru Gheorghe. Ne-a promis că va trimite bani regulat pentru a acoperi cheltuielile lui și chiar ne-a oferit să ne plătească pentru timpul și efortul nostru.

Cu reticență, am fost de acord. Până la urmă, familia trebuie să se ajute reciproc, nu-i așa? Primele câteva luni au fost provocatoare, dar gestionabile. Gheorghe era un om bun, deși problemele sale de sănătate necesitau atenție constantă. Mihai a fost susținător, dar slujba lui îl ținea departe de casă cea mai mare parte a zilei, lăsându-mă pe mine să jonglez între îngrijirea Anei și a lui Gheorghe.

Pe măsură ce lunile s-au transformat în ani, promisiunile Elenei au început să se estompeze. Banii pe care îi promisese veneau sporadic și adesea deloc. De fiecare dată când aduceam vorba despre asta, avea o scuză—cheltuieli neașteptate, întârzieri în salariu sau probleme cu transferul banilor internațional. De fiecare dată, mă asigura că era doar o problemă temporară.

Între timp, sănătatea lui Gheorghe s-a deteriorat. Avea nevoie de mai multă atenție medicală, mai multă îngrijire și mai mult din timpul meu. M-am trezit epuizată, atât fizic cât și emoțional. Mihai încerca să ajute când putea, dar povara cădea în mare parte pe mine. Relația noastră a început să se tensioneze sub presiune.

Am contactat-o pe Elena de mai multe ori, cerându-i fie să se întoarcă, fie să facă aranjamente alternative pentru îngrijirea lui Gheorghe. Întotdeauna avea un motiv pentru care nu putea—slujba ei era prea importantă, încă încerca să economisească suficienți bani sau avea propriile probleme de sănătate. Fiecare conversație mă lăsa să mă simt mai prinsă și mai resentimentară.

Punctul culminant a venit luna trecută când Gheorghe a avut o criză de sănătate severă. Avea nevoie de atenție medicală imediată pe care nu ne-o puteam permite fără sprijinul financiar promis de Elena. Am sunat-o disperată, doar pentru a fi întâmpinată cu tăcere. Nu mi-a răspuns la apeluri sau mesaje zile întregi. Când în cele din urmă a făcut-o, a fost cu mai multe scuze și promisiuni goale.

M-am simțit complet trădată. Timp de cinci ani, mi-am pus viața pe pauză pentru a avea grijă de Gheorghe în timp ce Elena își urmărea cariera în străinătate. Am sacrificat timpul meu, energia mea și bunăstarea mea mentală pentru o promisiune care nu a fost niciodată îndeplinită. Și acum, când aveam cea mai mare nevoie de ea, nu era nicăieri de găsit.

M-am așezat cu Mihai și i-am spus totul. I-am spus cum mă simt folosită și trădată de mama lui și cum afectează asta căsnicia noastră. Spre surprinderea mea, el a apărat-o, spunând că face tot ce poate și că trebuie să fim răbdători. Acesta a fost ultimul pai.

Acum mă gândesc serios la divorț. Nu pot continua să trăiesc așa—simțindu-mă prinsă într-o situație care pare să nu aibă sfârșit. Îl iubesc pe Mihai și pe fiica noastră Ana, dar trebuie să mă gândesc și la bunăstarea mea.

Această experiență m-a învățat o lecție dureroasă despre încredere și obligațiile familiale. Uneori, oamenii pe care crezi că te poți baza cel mai mult sunt cei care te dezamăgesc cel mai tare.