„Borșul Mamei E Mai Bun Decât Al Tău, Ar Trebui Să O Suni Pentru Rețetă,” I-a Spus Femeii Îndurerate

Lili stătea de o veșnicie la coada care se mișca încet la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor. Mirosul steril de detergent industrial amestecat cu aroma de cafea veche nu îi îmbunătățea deloc starea de spirit. Se uită la ceas, oftând adânc, deoarece trecuseră doar câteva minute de când verificase ultima dată. Luminile fluorescente de deasupra pâlpâiau enervant.

Lângă ea, un cuplu tânăr era angajat într-o discuție aprinsă. Lili încerca să se concentreze pe formularele pe care trebuia să le completeze, dar vocile lor erau prea puternice, prea pline de emoție pentru a le ignora.

„Îți spun, Neveah, borșul mamei mele e mult mai bun decât ce ai făcut tu aseară. Ar trebui să o suni și să-i ceri rețeta,” spuse bărbatul, pe care Lili îl ghici că se numea Ștefan, pe un ton frustrat.

Neveah părea vizibil supărată, ochii ei ușor roșii, poate de la lacrimile anterioare. „Am făcut tot ce am putut, Ștefan. Am urmat rețeta pe care mi-a dat-o bunica ta. Mi s-a părut că a ieșit bine,” răspunse ea, cu vocea tremurând.

Ștefan clătină din cap, cu o expresie amestecată de enervare și neîncredere. „Bine? A fost fad, Neveah. Mama mea ar putea să te învețe câteva lucruri despre gătit. Sincer, nu înțeleg de ce nu vrei să o întrebi.”

Lili putea simți tensiunea dintre ei, aproape la fel de tangibilă ca scaunele de plastic incomode pe care erau forțați să stea toți. Voia să-i spună lui Ștefan să fie mai amabil, să vadă efortul pe care Neveah îl pusese în a face o masă pentru el, dar rămase tăcută, un ascultător involuntar.

Fața lui Neveah căzu și mai mult și se întoarse de la Ștefan, privind absent la același perete gri pe care Lili îl studiase mai devreme. „Poate că pur și simplu nu sunt făcută pentru asta,” murmură ea pentru sine, dar suficient de tare pentru ca Lili să audă.

Conversația se opri când numărul lor fu în sfârșit strigat. Se îndreptară spre ghișeu, lăsând-o pe Lili singură cu gândurile ei. Simți un val de simpatie pentru Neveah. Nu era vorba doar despre supă; era vorba despre încercarea de a mulțumi pe cineva care părea imposibil de mulțumit.

Pe măsură ce minutele treceau, numărul lui Lili fu strigat. Își rezolvă actele mecanic, mintea ei fiind încă la cuplu. Când părăsi DRPCIV-ul, îi văzu în parcare. Neveah stătea pe bordură, cu capul în mâini, în timp ce Ștefan stătea la câțiva metri distanță, vorbind animat la telefon.

Lili trecu pe lângă ei, cu inima grea. Voia să creadă că își vor rezolva cearta, că Neveah va găsi curajul să se apere sau că Ștefan își va da seama de insensibilitatea lui. Dar pe măsură ce se îndepărta cu mașina, avea un sentiment apăsător că lucrurile vor deveni doar mai rele. În oglinda retrovizoare o văzu pe Neveah ridicându-se și mergând în direcția opusă, singură.

Povestea lui Neveah și Ștefan rămase cu Lili pentru restul zilei, un memento sumbru despre cât de dure pot fi cuvintele și cum pot tăia mai adânc decât orice cuțit, indiferent cât de bine intenționată ar fi fost rețeta.