Când mama sună la răsărit – Povestea unei iubiri încercate de control și alegeri grele

— Ioana, trezește-te! Sună telefonul, iar e mama lui Mihai, șoptește sora mea, Ana, din pragul camerei mele. E ora cinci dimineața. Mă ridic buimacă, cu inima strânsă. De fiecare dată când văd numărul Lidiei pe ecran, simt un nod în gât. Răspund cu voce stinsă: „Bună dimineața, doamnă Lidia.”

— Ioana, Mihai nu a ajuns acasă aseară. Știi ceva de el? Ai grijă de el? Ai făcut mâncare? Să nu-l lași să plece nemâncat! Știi că are probleme cu stomacul!

Îmi vine să țip, dar mă abțin. Îmi amintesc cum, la început, Mihai râdea de grija exagerată a mamei lui. „Așa e mama, se panichează repede”, îmi spunea el. Dar cu timpul, am început să simt că nu e doar panică, ci o nevoie bolnavă de control.

Mihai și cu mine ne-am cunoscut la facultate, la Cluj. El era mereu în centrul atenției, glumeț și generos. Eu eram mai retrasă, dar el m-a făcut să mă simt văzută. După doi ani de relație, am decis să ne mutăm împreună. Atunci a început adevărata luptă.

Doamna Lidia venea neanunțată la noi acasă, aducând sacoșe cu mâncare și făcând ordine prin dulapuri. „Nu te supăra, Ioana, dar nu ai pus bine farfuriile. Așa se sparg.” Sau: „Mihai nu suportă ciorba de burtă, să nu-i faci!”

La început am încercat să-i fac pe plac. Îi zâmbeam forțat și îi mulțumeam pentru sfaturi. Dar fiecare vizită era ca o invazie. Într-o zi, am găsit-o în dormitorul nostru, schimbând lenjeria de pat.

— Doamnă Lidia, vă rog să mă anunțați înainte să veniți. Avem și noi nevoie de intimitate.

M-a privit lung, cu ochii ei reci: — Eu sunt mama lui Mihai. Nu trebuie să cer voie nimănui ca să-mi văd copilul.

Mihai încerca să mă liniștească: — Las-o, Ioana. Nu vrea decât să ajute.

Dar eu simțeam că mă sufoc. Într-o seară, după ce Lidia a plecat trântind ușa pentru că nu i-am permis să stea peste noapte, am izbucnit:

— Mihai, nu mai pot! Simt că trăiesc cu ea în casă! Tu nu vezi că ne controlează fiecare pas?

El a tăcut mult timp. — E mama mea… Nu pot s-o rănesc.

— Dar pe mine poți?

Am început să mă îndoiesc de mine însămi. Poate sunt prea sensibilă? Poate exagerez? Am vorbit cu Ana:

— Ioana, tu nu exagerezi deloc! Mama lui Mihai nu știe să pună limite. Dacă nu îi spui clar ce vrei, o să-ți distrugă relația.

Am încercat să vorbesc din nou cu Mihai:

— Te rog, stabilește niște limite cu mama ta! Vreau să avem și noi viața noastră!

El a dat din umeri: — Nu vreau scandaluri…

Într-o zi, după o ceartă urâtă cu Lidia – care mi-a spus în față că „nu sunt destul de bună pentru fiul ei” – am plecat la ai mei pentru câteva zile. Mama m-a găsit plângând în bucătărie:

— Draga mea, dacă un bărbat nu știe să-și apere femeia în fața mamei lui, atunci nu te va apăra niciodată.

Cuvintele ei au rămas cu mine zile întregi. M-am întors la Mihai hotărâtă să pun capăt coșmarului.

— Mihai, dacă nu stabilești limite clare cu mama ta, eu plec.

A tăcut din nou. A doua zi dimineață, la ora cinci fix, telefonul a sunat iar. Era Lidia.

— Ioana, Mihai a dormit bine? Să-i faci ceai de mentă!

Am privit telefonul și am simțit cum ceva se rupe în mine. Am împachetat câteva haine și am ieșit pe ușă fără să mă uit înapoi.

Au trecut luni de atunci. Mihai mi-a scris mesaje lungi, pline de regrete și promisiuni că se va schimba. Dar știam că nu poate rupe lanțul care îl ține legat de mama lui.

Uneori mă întreb dacă am făcut alegerea corectă sau dacă ar fi trebuit să lupt mai mult pentru noi. Dar apoi îmi amintesc sentimentul de libertate din dimineața aceea când am ieșit pe ușă și am respirat adânc pentru prima dată după ani de zile.

Oare câte femei din România trăiesc povestea mea? Câte dintre noi avem curajul să alegem liniștea sufletului în locul unei iubiri care ne sufocă?