„Cum ai putut să o lași pe fosta ta soacră să ne viziteze copilul?”: Nu ai niciun pic de respect de sine

Naomi stătea pe marginea patului, privind tavanul. Evenimentele din săptămâna trecută se derulau în mintea ei ca un disc stricat. Ar fi trebuit să fie o ocazie simplă și plină de bucurie—ziua de naștere a fiicei ei, Serenitatea, care împlinea doi ani. Dar se transformase într-un coșmar de care nu putea scăpa.

Săptămâna trecută, Naomi fusese ocupată cu pregătirile pentru petrecerea de ziua Serenității. Invitase câțiva prieteni apropiați și membri ai familiei, dar o persoană era vizibil absentă—fostul ei soț, Andrei. Divorțaseră cu un an în urmă, iar de atunci, Andrei fusese o prezență nesigură în viața Serenității. Nu suna, nu vizita și cu siguranță nu-și amintea de zilele de naștere.

Dar mama lui Andrei, Elena, era diferită. În ciuda divorțului, Elena arătase întotdeauna un interes deosebit pentru bunăstarea Serenității. Suna regulat să se intereseze de nepoata ei și chiar îi oferea ajutor lui Naomi ori de câte ori putea. Așa că atunci când Elena a sunat să întrebe dacă poate veni la petrecerea de ziua Serenității, Naomi nu a văzut nimic rău în asta.

„Ce e rău în asta?” se gândi Naomi în timp ce accepta cererea Elenei. Elena a sosit cu un zâmbet pe față, purtând o geantă plină cu daruri—bani, o jucărie și niște bomboane. Ochii Serenității s-au luminat la vederea bunicii sale, iar Naomi a simțit un val de ușurare. Cel puțin cineva din partea lui Andrei îi păsa.

Au decis să o ducă pe Serenitatea în parc înainte de a începe petrecerea. Vremea era perfectă—soare cu o briză ușoară. Serenitatea chicotea în timp ce alerga prin locul de joacă, picioarele ei mici ridicând praf în timp ce urmărea fluturii. Naomi și Elena stăteau pe o bancă, privindu-o cu zâmbete pe fețe.

„Mulțumesc că m-ai lăsat să vin,” spuse Elena încet, ochii ei neplecându-se niciodată de la Serenitatea.

„Desigur,” răspunse Naomi. „Ești întotdeauna binevenită.”

După o oră în parc, s-au îndreptat spre casă. Apartamentul mic al lui Naomi era decorat cu baloane și ghirlande, gata pentru petrecere. Pe măsură ce au intrat pe ușă, Naomi a simțit un sentiment de realizare. Reușise să organizeze totul în ciuda provocărilor.

Dar apoi soneria a sunat.

Naomi a deschis ușa și l-a găsit pe Andrei stând acolo, arătând dezordonat și ținând o sticlă pe jumătate goală de whisky. Inima i-a căzut.

„Ce cauți aici?” întrebă ea, încercând să-și păstreze vocea stabilă.

„Am venit să-mi văd fiica,” mormăi Andrei, împingând-o pe Naomi pentru a intra în apartament.

Următoarele câteva ore au fost un haos total. Prezența lui Andrei a transformat ceea ce ar fi trebuit să fie o ocazie fericită într-o confruntare tensionată. S-a certat cu Naomi despre orice—de la decizia ei de a o lăsa pe Elena să viziteze până la abilitățile ei parentale. Elena a încercat să medieze, dar Andrei era prea beat pentru a asculta.

Serenitatea, simțind tensiunea, a început să plângă. Naomi a luat-o în brațe și a ținut-o strâns, încercând să o protejeze de cearta care urma. În cele din urmă, Andrei a plecat furios, lăsând în urmă promisiuni încălcate și speranțe spulberate.

Naomi s-a așezat pe canapea, ținând-o strâns pe Serenitatea în timp ce lacrimile îi curgeau pe față. Elena s-a așezat lângă ea, punând o mână mângâietoare pe umărul ei.

„Îmi pare atât de rău,” șopti Elena.

„Nu e vina ta,” răspunse Naomi, vocea ei înecată de emoție.

Petrecerea s-a terminat în tăcere. Oaspeții au plecat unul câte unul, oferindu-și condoleanțele și sprijinul. Naomi simțea că eșuase față de Serenitatea într-o zi care ar fi trebuit să fie specială.

În acea noapte, întinsă în pat, Naomi nu putea scăpa de sentimentul de disperare. Încercase atât de mult să facă lucrurile bine pentru Serenitatea, dar părea că fiecare pas înainte era întâmpinat cu doi pași înapoi.

„Cum ai putut să o lași pe fosta ta soacră să ne viziteze copilul?” Cuvintele lui Andrei îi răsunau în minte. „Nu ai niciun pic de respect de sine.”

Naomi știa că făcuse ceea ce credea că este cel mai bine pentru Serenitatea, dar evenimentele zilei o făceau să pună totul sub semnul întrebării. Se simțea prinsă într-un ciclu de dezamăgire și durere, nesigură cum să iasă din el.

A doua dimineață, Naomi s-a trezit cu inima grea. A privit-o pe Serenitatea dormind liniștită lângă ea și a jurat să o protejeze de orice altă durere. Dar adânc în sufletul ei știa că nu va fi ușor.