„Am avut încredere în sora mea cu banii pentru îngrijirea mamei, doar pentru a descoperi că i-a folosit greșit”

Când soțul meu, Andrei, și cu mine am decis să ne mutăm în București pentru noua lui oportunitate de muncă, a fost o decizie dificilă. A trebuit să ne vindem casa din Cluj și mașina pentru a face mutarea posibilă. Știam că va fi o schimbare semnificativă, dar eram pregătiți să o îmbrățișăm. Totuși, cea mai mare preocupare era mama mea, care locuia cu noi de când a murit tata. Avea nevoie de îngrijire constantă și nu o puteam lua cu noi din cauza nevoilor ei medicale și a incertitudinii noii noastre vieți în București.

Sora mea, Ana, care locuia în apropiere, s-a oferit să aibă grijă de mama. Ana a fost întotdeauna cea mai grijulie dintre noi și aveam încredere deplină în ea. Pentru a ne asigura că mama primește cea mai bună îngrijire, Andrei și cu mine am decis să îi trimitem Anei o sumă substanțială de bani în fiecare lună. Acești bani erau destinați să acopere cheltuielile medicale ale mamei, cumpărăturile și orice alte nevoi pe care le-ar fi avut.

În primele câteva luni, totul părea să meargă bine. Ana îmi trimitea actualizări despre starea de sănătate a mamei și mă simțeam ușurată știind că este pe mâini bune. Dar apoi, am început să observ câteva semne de alarmă. Actualizările Anei au devenit mai rare, iar când sunam, părea adesea distrasă sau grăbită să închidă telefonul.

Într-o zi, am decis să le fac o surpriză cu o vizită. Mi-am luat câteva zile libere de la muncă și am zburat înapoi la Cluj. Când am ajuns la casa Anei, am fost șocată de ceea ce am văzut. Casa era în dezordine, iar mama părea neglijată. Era mai slabă decât o țineam minte, iar hainele ei erau uzate. Am confruntat-o pe Ana, cerând să știu ce se întâmplă.

Ana a izbucnit în plâns și a mărturisit că a folosit banii pe care îi trimiteam pentru nevoile ei proprii. Își pierduse locul de muncă cu câteva luni în urmă și se chinuia să se descurce. În loc să-mi spună adevărul, a folosit banii destinați mamei pentru a-și plăti facturile și a-și cumpăra lucruri pentru ea. Eram furioasă și cu inima frântă. Nu-mi venea să cred că propria mea soră mi-a trădat încrederea și a neglijat-o pe mama noastră.

Am dus-o imediat pe mama la un spital din apropiere pentru a fi consultată. Doctorii au spus că era subnutrită și avea nevoie de îngrijire adecvată. Știam că nu o mai puteam lăsa cu Ana, dar nici nu o puteam lua înapoi cu mine la București. Andrei și cu mine ne chinuiam deja să ne adaptăm la noua noastră viață, iar adăugarea îngrijirii mamei ar fi fost prea mult.

În cele din urmă, a trebuit să iau decizia dificilă de a o plasa pe mama într-un azil de bătrâni. Era ultimul lucru pe care mi-l doream, dar nu aveam altă opțiune. Mă simțeam vinovată și neputincioasă, știind că nu am reușit să o protejez. Ana și cu mine nu am mai vorbit de atunci. Trădarea a fost prea profundă și nu știu dacă voi putea vreodată să o iert.

Mutarea în București trebuia să fie un nou început pentru familia noastră, dar a sfârșit prin a ne destrăma. Încă trimit bani pentru îngrijirea mamei, dar acum merg direct la azil. De fiecare dată când o vizitez, văd tristețea în ochii ei și îmi frânge inima. Pot doar să sper că într-o zi mă va ierta pentru că nu am fost acolo când a avut cea mai mare nevoie de mine.