Am decis să-mi tratez nora și fiul așa cum mă tratează ei: Povestea unei mame care a învățat să spună „nu”

— Mamă, te rog, vino la noi! Nu mai pot, am febră mare și mă doare groaznic gâtul! Ajută-mă! vocea lui Vlad răsuna disperată prin telefon, dar eu stăteam pe marginea patului, cu telefonul strâns în palmă, simțind cum inima îmi bate nebunește. Pentru prima dată în viața mea, am vrut să spun „nu”.

De când Vlad s-a căsătorit cu Irina, viața mea s-a transformat într-un carusel de compromisuri. La început, am fost fericită. Îmi imaginam că voi avea o noră cu care să beau cafeaua dimineața, să râdem împreună la piață sau să gătim sarmale pentru sărbători. Dar realitatea a fost alta. Irina era mereu ocupată, mereu grăbită, mereu cu ochii în telefon. Nu mă întreba niciodată ce mai fac, nu mă invita la masă decât dacă avea nevoie de cineva să stea cu Naomi, fetița lor de trei ani.

— Maria, poți veni mâine să stai cu Naomi? Am o ședință importantă la serviciu și Vlad nu poate lipsi nici el. Te rog mult! îmi scria Irina pe WhatsApp, fără niciun salut sau întrebare despre sănătatea mea. La început, mă duceam fără să comentez. Îmi luam geanta și mergeam la ei, chiar dacă aveam dureri de spate sau dacă ploua torențial afară. Mă simțeam datoare. Erau copiii mei.

Dar cu fiecare vizită simțeam cum mă golesc pe dinăuntru. Nu primeam niciun mulțumesc sincer. Când încercam să vorbesc cu Vlad despre asta, îmi spunea:

— Mamă, nu exagera! Irina e stresată la muncă. Și eu sunt obosit. E normal să ne ajuți.

Normal? Să fiu bonă neplătită? Să gătesc și să fac curat după ei? Să nu primesc nici măcar o floare de 8 Martie sau un telefon de ziua mea?

Într-o zi, când am ajuns la ei acasă, am găsit-o pe Irina trântind ușa după ce m-a salutat sec:

— Naomi e în camera ei. Are febră. Să-i dai siropul la ora 12. Eu trebuie să fug.

Am rămas singură cu fetița bolnavă, fără nicio instrucțiune clară. Am sunat-o pe Irina să o întreb ceva despre medicamente, dar mi-a răspuns iritată:

— Maria, nu pot vorbi acum! Te descurci tu!

Atunci am simțit pentru prima dată furie adevărată. Nu eram o străină. Eram mama lui Vlad și bunica lui Naomi. Meritam respect.

Seara aceea am plâns mult. M-am gândit la mama mea, cum mă învățase să fiu bună și răbdătoare. Dar oare bunătatea înseamnă să te lași călcat în picioare?

A doua zi dimineață am primit mesajul disperat al lui Vlad. Era bolnav și avea nevoie de mine. Dar eu eram epuizată. Aveam programare la medic pentru durerile mele de spate și voiam să merg la biserică pentru sufletul meu.

Am respirat adânc și i-am scris:

— Îmi pare rău, Vlad, dar azi nu pot veni. Am și eu problemele mele de sănătate.

A urmat o tăcere apăsătoare. Seara m-a sunat Irina:

— Maria, nu-mi vine să cred! Cum poți să ne lași baltă tocmai acum?

— Irina, și eu sunt om. Și eu am nevoie de odihnă și grijă.

— Dar tu ești mama lui Vlad! E datoria ta!

Am simțit cum mi se strânge inima. Datoria mea? Să fiu mereu disponibilă? Să nu contez niciodată?

În zilele următoare nu m-au mai căutat. Niciun mesaj, niciun telefon. Am simțit un gol imens, dar și o liniște ciudată. Am început să ies mai des cu prietenele mele din bloc, să merg la teatru sau la cofetărie. Am descoperit că pot trăi și pentru mine.

După două săptămâni, Vlad a venit la mine acasă.

— Mamă… putem vorbi?

L-am privit în ochi și am văzut cât de obosit era.

— Vlad, eu vă iubesc enorm. Dar nu mai pot fi mereu la dispoziția voastră fără niciun semn de recunoștință sau respect.

— Dar tu ai făcut mereu totul pentru noi…

— Da, dar nu mai pot continua așa. Și eu am nevoie de sprijin uneori.

A tăcut mult timp.

— Îmi pare rău… N-am realizat cât te-am rănit.

Irina nu a venit cu el atunci. Dar peste câteva zile mi-a trimis un buchet mare de flori și un mesaj scurt: „Mulțumesc pentru tot ce faci pentru noi.”

Nu știu dacă relația noastră va fi vreodată ca la începutul visurilor mele naive. Dar știu că am făcut ceea ce trebuia pentru sufletul meu.

Mă întreb uneori: oare câte mame din România se simt așa? Câte dintre noi uităm că merităm respect și iubire? Voi ce ați face în locul meu?