„Amanta ta a sunat și mi-a spus să te las să pleci”: Tocmai au împlinit cincizeci de ani

Ana tocmai își terminase cafeaua de dimineață când telefonul a sunat. S-a uitat la ceas; era 10:30 AM. Cine ar putea suna la ora asta? A ridicat receptorul și a fost întâmpinată de o voce tânără și ezitantă.

„Alo, este Ana?”

„Da, eu sunt. Cine sună?”

„Mă numesc Elena. Eu… trebuie să vorbesc cu tine despre ceva important.”

Curiozitatea Anei a fost stârnită. „Continuă.”

„Ne iubim. Te rog, lasă-l să plece!”

Inima Anei a sărit o bătaie. Știa exact despre cine vorbea Elena—soțul ei, Mihai. Erau căsătoriți de treizeci de ani și tocmai își sărbătoriseră împreună aniversarea de cincizeci de ani. Ideea că ar putea exista o altă femeie în viața lui era atât șocantă, cât și enervantă.

„Problema este, domnișoară,” a început Ana, cu vocea calmă dar rece, „că nu mi-am legat soțul de calorifer sau nu l-am încuiat în beci. Așa că luptă pentru dragostea ta! O zi bună.”

Cu asta, a închis telefonul. A stat acolo pentru un moment, procesând ce tocmai se întâmplase. „Asta e o premieră,” și-a spus ea. „Ce tupeu are fata asta.”

Mihai urma să fie acasă pentru cină curând și trebuia să-l confrunte. A petrecut restul zilei într-o stare de confuzie, reluând conversația în minte. De cât timp se întâmpla asta? De ce nu observase niciun semn?

Când Mihai a intrat pe ușă în acea seară, Ana era pregătită. Pregătise mâncarea lui preferată—pui la cuptor cu piure de cartofi și fasole verde—dar atmosfera era departe de a fi primitoare.

„Mihai, trebuie să vorbim,” a spus ea când el s-a așezat la masă.

„Sigur, ce ai pe suflet?” a răspuns el, neștiind furtuna care se apropia.

„Am primit un telefon astăzi de la o tânără pe nume Elena.”

Fața lui Mihai s-a albit. Știa exact cine era Elena.

„Mi-a spus că vă iubiți și mi-a cerut să te las să pleci.”

Mihai a oftat adânc, incapabil să-i întâlnească privirea. „Ana, eu… nu voiam să afli așa.”

„De cât timp se întâmplă asta?” a cerut ea.

„De aproximativ șase luni,” a recunoscut el.

Ana a simțit un val de furie și trădare. „De ce, Mihai? De ce ai face asta nouă?”

„Nu știu,” a spus el, cu vocea tremurând. „Cred că căutam ceva diferit, ceva palpitant.”

„Diferit? Palpitant?” Vocea Anei era plină de dispreț. „Am construit o viață împreună, Mihai. Treizeci de ani de căsnicie și tu arunci totul pentru o aventură?”

„Nu e doar o aventură,” a spus el încet. „Cred că o iubesc.”

Ana s-a simțit ca și cum ar fi fost lovită în stomac. S-a ridicat de la masă, incapabilă să-l mai privească.

„Pleacă,” a spus ea, cu vocea tremurând de emoție.

„Ana, te rog—”

„Pleacă!” a țipat ea.

Mihai s-a ridicat încet și s-a îndreptat spre ușă. S-a oprit pentru un moment, ca și cum ar fi vrut să mai spună ceva, dar s-a răzgândit. A plecat fără un alt cuvânt.

Ana s-a prăbușit într-un scaun, lacrimile curgându-i pe față. Nu se simțise niciodată atât de singură în viața ei. Bărbatul pe care îl iubise și în care avusese încredere timp de trei decenii o trădase în cel mai rău mod posibil.

În timp ce stătea acolo în casa goală, și-a dat seama că nu va exista un final fericit pentru ei. Căsnicia lor era terminată și nu mai era cale de întoarcere.