„Ar Fi Trebuit Să Te Gândești La Asta Înainte de a Avea Copii”: Mi-a Spus Soacra Mea. Tocmai Am Dat-o Afară

Andreea stătea pe marginea patului, cu mâinile tremurând în timp ce revedea în minte conversația cu soacra ei, Victoria. Cuvintele înțepau ca o rană proaspătă și nu putea scăpa de sentimentul de inadecvare care se instalase în pieptul ei.

A fost un an greu pentru Andreea. După ce soțul ei, Ion, a părăsit-o pe ea și pe cei doi copii mici ai lor, Madalina și Eugen, ea s-a chinuit să facă față cheltuielilor. Facturile se adunau, iar stresul maternității singure apăsa greu pe umerii ei. Sperase la un pic de sprijin din partea socrilor, dar în schimb a primit critici dure.

Mai devreme în acea zi, Victoria venise în vizită la copii. Andreea fusese ezitantă să o lase să intre, știind cât de judecătoare putea fi, dar nu voia să-i priveze pe Madalina și Eugen de prezența bunicii lor. De îndată ce Victoria a pășit în micul apartament, ochii ei au scanat camera de zi dezordonată cu o privire de dispreț.

„Andreea, locul acesta este un dezastru,” a spus Victoria, cu vocea plină de dezaprobare. „Cum te aștepți să crești copii în asemenea haos?”

Andreea și-a mușcat limba, încercând să-și păstreze calmul. „Fac tot ce pot, Victoria. A fost greu de când a plecat Ion.”

Victoria a râs disprețuitor. „Ar fi trebuit să te gândești la asta înainte de a avea copii. Nu este vorba doar despre a naște; este vorba despre a le oferi un cămin stabil.”

Cuvintele au lovit-o pe Andreea ca un pumn în stomac. Știuse întotdeauna că Victoria nu o aproba, dar asta era un nou nivel de josnicie. Simțea lacrimile cum îi urcă în ochi, dar se lupta să le țină la distanță.

„Îmi iubesc copiii și fac tot ce pot pentru a avea grijă de ei,” a spus Andreea, cu vocea tremurând.

„Iubirea nu este suficientă, Andreea,” a răspuns Victoria rece. „Au nevoie de mai mult decât atât. Au nevoie de stabilitate, securitate și o mamă care să poată avea grijă de ei.”

Andreea nu mai putea suporta. Criticile constante, sentimentul că nu este niciodată suficient de bună—era prea mult. S-a ridicat în picioare, cu mâinile strânse în pumni.

„Ieși afară,” a spus ea, cu vocea abia mai mult decât o șoaptă.

Victoria părea surprinsă. „Scuză-mă?”

„Am spus, ieși afară,” a repetat Andreea, mai tare de data asta. „Nu am nevoie de judecata ta. Nu am nevoie de criticile tale. Am nevoie de sprijin și dacă nu poți oferi asta, atunci nu ai ce căuta aici.”

Fața Victoriei s-a înroșit de furie. „Cum îndrăznești să-mi vorbești așa? Sunt soacra ta!”

„Nu mai ești,” a spus Andreea ferm. „Ion a plecat și la fel ai făcut și tu. Acum, te rog să pleci.”

Victoria a ieșit furtunos din apartament, trântind ușa în urma ei. Andreea s-a prăbușit din nou pe pat, greutatea confruntării apăsându-se asupra ei ca o pătură grea. Știa că făcuse ceea ce trebuia, dar asta nu făcea durerea mai puțin reală.

Zilele care au urmat au fost un blur de epuizare și îngrijorare. Andreea a continuat să lucreze ore lungi la serviciu, încercând să facă rost de bani pentru a menține luminile aprinse și mâncarea pe masă. Abia avea timp să doarmă, darămite să se gândească la viitor.

Într-o seară, în timp ce îi băga pe Madalina și Eugen la culcare, Madalina s-a uitat la ea cu ochi mari și inocenți.

„Mami, de ce a plecat bunica?” a întrebat ea.

Andreea a tras adânc aer în piept, încercând să găsească cuvintele potrivite. „Uneori, oamenii spun lucruri care ne rănesc și trebuie să ne apărăm. Bunica a spus ceva care nu a fost foarte frumos și a trebuit să o rog să plece.”

Madalina a dat din cap, părând să accepte explicația. „Te iubesc, mami.”

„Și eu te iubesc, draga mea,” a spus Andreea, sărutând fruntea fiicei sale.

În timp ce închidea ușa camerei copiilor, Andreea simțea un fior de singurătate. Întotdeauna își imaginase că își va crește copiii într-un mediu iubitor și susținător, dar realitatea se dovedise mult mai dură. Știa că trebuia să continue pentru binele Madalinei și al lui Eugen, dar drumul înainte părea imposibil de lung și dificil.

Andreea s-a întins pe pat, privind tavanul. Nu putea scăpa de sentimentul de eșec pe care cuvintele Victoriei îl plantaseră în mintea ei. Întotdeauna se mândrise cu faptul că era puternică, dar acum simțea că abia se mai ține.

A doua dimineață, Andreea s-a trezit la sunetul alarmei. S-a târât din pat, pregătită să înfrunte încă o zi de muncă și îngrijorare. În timp ce se uita în oglindă, vedea o femeie obosită și epuizată privind înapoi la ea. Știa că trebuia să continue, dar nu putea să nu se întrebe dacă va mai simți vreodată fericirea adevărată.