Când dragostea de bunică nu e pentru toți: Povestea unei inimi frânte

— Nu pot, Maria, sunt prea obosită… vârsta nu mă mai lasă, îmi pare rău, dar nu pot să stau cu Vlad.

Vocea soacrei mele răsuna încă în mintea mea, ca un ecou amar. Era a treia oară într-o lună când o rugasem să stea cu fiul meu, Vlad, măcar două ore, ca să pot merge la medic. M-am uitat la soțul meu, Radu, care încerca să-și ascundă dezamăgirea sub o mască de înțelegere. Dar eu nu mai puteam. Eram epuizată, singură și simțeam că mă sufoc sub greutatea așteptărilor neîmplinite.

Nu am avut niciodată o relație apropiată cu soacra mea, Elena. Dar după ce am născut, am sperat că va fi altfel. Că va vrea să fie parte din viața nepotului ei. Că va înțelege cât de greu e să fii mamă tânără, fără ajutor. Dar răspunsul ei era mereu același: „Sunt bătrână, Maria. Nu mai am energie.”

Într-o seară de iarnă, după ce Vlad a adormit în sfârșit, m-am prăbușit pe canapea și am izbucnit în plâns. Radu m-a luat în brațe și mi-a șoptit:
— O să fie bine. Poate că mama chiar nu mai poate…

Dar ceva nu se lega. Pentru că atunci când sora lui Radu, Ana, a născut la doar șase luni după mine, Elena s-a transformat peste noapte. Mergea la Ana zilnic, îi gătea, îi făcea curat și stătea ore întregi cu nepoata cea mică. O vedeam pe Facebook în poze cu zâmbet larg, ținând-o pe micuța Ilinca în brațe. „Bunica fericită”, scria la descriere.

M-am simțit trădată. Nu doar pentru mine, ci și pentru Vlad. De ce el nu merita aceeași dragoste? De ce pentru Ana găsea mereu timp și energie?

Într-o duminică, la masa de prânz în familie, am încercat să aduc vorba:
— Elena, Vlad tot întreabă de tine… Poate vii să-l vezi săptămâna viitoare?
Ea a zâmbit forțat:
— Să vedem cum mă simt… Săptămâna asta am fost cam obosită.
Ana a intervenit imediat:
— Mamă, dacă vrei pot veni eu cu Ilinca la tine.
Elena s-a luminat la față:
— Da, dragă! Veniți oricând!

Am simțit cum mi se strânge inima. Radu mi-a prins mâna sub masă și mi-a făcut semn să nu spun nimic. Dar nu mai puteam tăcea.

— Elena, știi că și Vlad e nepotul tău… Nu înțeleg de ce pentru el nu ai niciodată timp sau energie.
Toți au amuțit. Ana s-a uitat jenată în farfurie. Elena a oftat:
— Maria, nu e vorba că nu-l iubesc pe Vlad… Dar cu Ana e altceva. E fata mea. Și ea are nevoie de mine mai mult.

Am simțit cum lacrimile îmi ard ochii. Am ieșit din cameră și m-am dus pe balcon, unde aerul rece m-a trezit din amorțeală. Radu a venit după mine.
— Îmi pare rău… Nu știu ce să spun.
— Nu trebuie să spui nimic. Doar că doare. Și nu vreau ca Vlad să crească simțindu-se mai puțin iubit.

Seara aceea a fost începutul sfârșitului pentru relația mea cu Elena. Am încetat să mai cer ajutor sau atenție. Am început să mă bazez doar pe mine și pe Radu. Dar rana a rămas.

Vlad creștea și întreba tot mai des de bunica lui. Îi arătam poze cu ea și îi spuneam povești frumoase, dar adevărul era că el nu primea nici măcar o vizită pe lună. În schimb, Ilinca era mereu la Elena acasă, avea camera ei acolo și primea cadouri la fiecare vizită.

Într-o zi, Vlad m-a întrebat:
— Mami, de ce bunica merge doar la Ilinca?
Nu am știut ce să-i răspund fără să-i frâng inima.

Am încercat să vorbesc din nou cu Elena:
— Te rog, dacă nu pentru mine, măcar pentru Vlad… El chiar are nevoie de tine.
Ea a ridicat din umeri:
— Maria, fiecare mamă își cunoaște copiii. Eu știu ce are nevoie Ana.

Am plecat plângând acasă. M-am simțit mică și neputincioasă.

Au trecut anii și Vlad a crescut fără bunica lui aproape. Eu am rămas cu gustul amar al nedreptății și cu întrebarea care mă macină încă: oare cât de mult rău poate face un adult unui copil doar prin absență? Oare câți copii din România cresc simțindu-se mai puțin iubiți doar pentru că părinții sau bunicii aleg preferințe?

Poate că nu voi primi niciodată răspunsuri sau scuze. Dar știu sigur că eu nu voi face niciodată diferențe între copiii mei sau nepoții mei. Pentru că rana asta nu se vindecă ușor.

Mă întreb uneori: câți dintre noi au simțit vreodată că nu sunt destul pentru familia lor? Și cum putem rupe acest cerc al nedreptății?