Când Dragostea Se Frânge: Povestea Unei Mame Între Trădare și Singurătate

— Cum ai putut să faci asta, Radu? am șoptit, cu vocea tremurândă, în timp ce mă uitam la el, în pragul ușii noastre. Era ora două dimineața, iar pe hol încă plutea parfumul străin al unei femei. Fetița noastră, Ilinca, era internată la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”, iar eu alergasem acasă doar să iau pijamaua ei preferată și ursulețul de pluș. Nu mă așteptam să-l găsesc pe Radu cu o altă femeie în casa noastră.

— Nu e ceea ce crezi, a bâiguit el, evitându-mi privirea. Dar știam prea bine ce văzusem: două pahare de vin pe masă, râsete stinse din sufragerie și o geantă străină aruncată pe canapea. M-am simțit ca și cum cineva mi-ar fi smuls inima din piept.

Am ieșit din casă fără să mai spun nimic. Pe drum spre spital, lacrimile îmi curgeau șiroaie pe obraji. Ilinca avea febră mare și o pneumonie urâtă, iar eu mă simțeam sfâșiată între grija pentru ea și trădarea care mă lovea ca un pumn în stomac.

În salonul alb, cu miros de dezinfectant, Ilinca dormea liniștită. M-am așezat lângă ea și i-am mângâiat părul blond. „Pentru tine trebuie să fiu puternică”, mi-am spus în gând.

A doua zi dimineață, am sunat-o pe mama. Aveam nevoie de sprijinul ei mai mult ca oricând. Vocea ei răsună rece la capătul firului:

— Mamă, Radu… m-a înșelat. Chiar în casa noastră. Ilinca e bolnavă și eu nu mai pot…

— Of, Maria, nu începe cu prostiile astea! Toți bărbații mai calcă strâmb. Tu ai copil mic, nu-ți permiți să faci scandal. Fii femeie deșteaptă și ține-ți familia!

Am rămas fără cuvinte. Mă așteptam la o îmbrățișare, la o vorbă bună, dar am primit doar reproșuri și sfaturi vechi, din alte vremuri. Am simțit cum mă prăbușesc și mai tare.

În zilele care au urmat, am încercat să mă concentrez pe Ilinca. Fiecare tușit al ei mă făcea să tresar. Radu venea la spital doar când știa că sunt asistentele prin preajmă. Îmi aducea flori ieftine și încerca să pară preocupat.

— Maria, hai să nu stricăm totul pentru o prostie. A fost o greșeală… Nu vreau să ne despărțim, spunea el într-o seară.

— O greșeală? Să aduci o femeie în casa noastră când copilul tău e bolnav? Nu ți-e rușine?

— Gândește-te la Ilinca! Ce va zice lumea dacă divorțăm?

M-am uitat la el și am văzut un străin. Bărbatul care îmi promitea stelele la nuntă nu mai exista.

Când Ilinca s-a făcut bine și am ajuns acasă, tăcerea dintre noi era apăsătoare. Mama venea din când în când să ne vadă, dar nu vorbea niciodată despre ce se întâmplase. În schimb, îmi tot repeta:

— Să nu-ți bați joc de viața ta pentru o aventură de-a lui Radu! Bărbații sunt slabi, tu trebuie să fii tare.

Dar eu nu mai puteam. Într-o seară, după ce Ilinca a adormit, am deschis laptopul și am început să caut avocați specializați în divorțuri. Mâinile îmi tremurau pe tastatură.

A doua zi dimineață, i-am spus lui Radu că vreau să divorțăm.

— Ești nebună! O să regreți! N-o să te descurci singură!

Am plâns toată noaptea. Mama a venit la mine și mi-a spus:

— Dacă faci asta, să nu te mai întorci la mine! Eu nu te-am crescut să fii femeie divorțată!

Am simțit că mă sufoc. Eram singură împotriva tuturor. Prietenele mele mă evitau – „nu vrem să ne bagi în problemele voastre”, mi-au spus la telefon.

Au urmat luni grele: avocați, hârtii, vizite la psiholog pentru Ilinca. Radu a încercat să mă facă să cedez – amenințări, promisiuni goale, lacrimi false.

Într-o zi, după ce am ieșit din tribunal, Ilinca m-a întrebat:

— Mami, de ce plângi?

Am luat-o în brațe și i-am spus:

— Pentru că uneori oamenii mari fac greșeli și doare tare… Dar tu ești tot ce am mai bun pe lume.

Acum suntem doar noi două. Încerc să-i fiu mamă și tată. Seara îi citesc povești și îi spun că orice ar fi, mama nu pleacă nicăieri.

Uneori mă întreb dacă am făcut bine. Dacă nu cumva ar fi trebuit să-l iert pe Radu „pentru copil”. Dar apoi îmi amintesc privirea lui rece și cuvintele mamei care m-au durut mai tare decât trădarea lui.

Oare câte femei din România trec prin asta? Oare câte aleg să tacă de frica judecăților sau pentru că nu au sprijin? Dacă ați fi fost în locul meu… ce ați fi făcut?