Când dragostea se măsoară în procente – povestea familiei Popescu

— Ana, trebuie să vorbim. Nu mai merge așa, spuse Radu într-o seară, în timp ce eu spălam vasele și copiii se certau pe telecomandă în sufragerie. M-am oprit din frecat farfuria și l-am privit peste umăr. Avea o privire serioasă, aproape rece, cum nu-l mai văzusem de mult.

— Despre ce e vorba? am întrebat, încercând să-mi ascund oboseala din voce.

— Despre bani. Despre cheltuielile casei. Nu mi se pare corect să plătesc eu aproape totul. Cred că ar trebui să contribui și tu cu 30% din cheltuieli. E normal, nu?

M-am simțit ca și cum cineva mi-ar fi tras preșul de sub picioare. De zece ani eram împreună, de opt ani căsătoriți, și niciodată nu am pus problema banilor așa, pe procente. Eu lucram ca educatoare la grădinița din cartier, el era inginer la o firmă privată. Salariile noastre nu erau egale, dar niciodată nu am simțit că trebuie să facem calcule reci între noi.

— 30%? am repetat încet, ca și cum încercam să înțeleg o limbă străină.

— Da, Ana. Nu e corect să trag doar eu greul. Tu ai salariu, eu am salariu. Fiecare cu partea lui.

Am simțit cum mi se strânge inima. Nu pentru bani, ci pentru felul în care spunea asta. Parcă eram doi colegi de apartament, nu soț și soție. Am lăsat vasele și am ieșit pe balcon, cu ochii în lacrimi. M-am uitat la blocurile gri din jur și m-am întrebat când am ajuns aici.

A doua zi dimineață, în timp ce făceam cafeaua, mi-a venit o idee nebunească. Dacă el vrea procente la bani, atunci să fie procente la tot. Când a venit acasă seara, i-am spus calm:

— Am făcut un calcul. Dacă eu trebuie să plătesc 30% din cheltuieli, atunci nu voi mai face 30% din treburile casei: nu mai spăl rufele tale, nu-ți mai calc cămășile și nu mai gătesc pentru tine la cină.

Radu a râs scurt, crezând că glumesc. Dar după două zile în care și-a găsit hainele nespălate și a mâncat doar sandvișuri reci, a început să se încrunte.

— Ce-i cu tine? De ce faci asta?

— E simplu: dacă suntem parteneri pe procente la bani, suntem parteneri pe procente la tot.

A urmat o perioadă tensionată. Copiii simțeau atmosfera apăsătoare din casă. Maria, fata noastră de șapte ani, m-a întrebat într-o seară:

— Mami, tu și tati vă certați?

Am înghițit în sec și am încercat să zâmbesc:

— Nu ne certăm, iubita mea. Doar încercăm să ne înțelegem mai bine.

Dar adevărul era că nu ne mai înțelegeam deloc. Radu era tot mai distant. Își petrecea serile pe telefon sau la televizor. Eu mă simțeam invizibilă. Într-o duminică dimineață, când făceam ordine prin dulapuri, am găsit o cutie veche cu scrisori de dragoste de la începutul relației noastre. Le-am citit plângând, întrebându-mă unde dispăruse omul acela care îmi promitea că va avea grijă de mine toată viața.

Într-o seară, după ce copiii au adormit, am izbucnit:

— Radu, tu mă mai iubești? Sau suntem doar doi oameni care împart facturi?

El a oftat adânc:

— Ana, nu știu ce să zic… Sunt obosit. Simt că totul e pe umerii mei și nu mai pot.

— Dar eu? Eu nu sunt obosită? Eu nu simt presiunea? Doar pentru că nu câștig cât tine nu înseamnă că nu muncesc! Știi cât de greu e să ai grijă de copii, de casă, de toate?

A tăcut mult timp. Apoi a spus încet:

— Poate că am greșit… Poate că am uitat ce e important.

Dar nimic nu s-a schimbat peste noapte. Am început să merg la psiholog singură. Am citit despre relații toxice și despre cum banii pot distruge iubirea dacă devin subiect tabu sau armă de șantaj emoțional.

Într-o zi, mama mea m-a sunat:

— Ana, ce se întâmplă? Te aud mereu tristă la telefon.

I-am povestit totul printre lacrimi. Ea a oftat:

— Fata mea, banii vin și pleacă. Dar respectul și dragostea trebuie să rămână. Nu lăsa banii să vă despartă.

Am început să vorbim mai mult cu Radu. Să ne ascultăm cu adevărat. Am stabilit un buget comun și am decis să împărțim responsabilitățile altfel: fiecare face ce poate și cât poate, fără calcule reci.

Nu a fost ușor. Încă avem zile proaste, încă ne certăm uneori pe facturi sau pe cine duce gunoiul. Dar încercăm să ne amintim mereu de ce am pornit la drum împreună.

Mă uit la Radu uneori și mă întreb: oare câte familii se destramă din cauza banilor? Câte iubiri mor sufocate de procente și calcule? Voi ce ați face dacă dragostea voastră ar ajunge să fie măsurată în bani?