„Când Prietena Mea M-a Rugat să Am Grijă de Mama Ei, Nu Mă Așteptam la Acest Coșmar”
Când cea mai bună prietenă a mea, Andreea, m-a rugat să am grijă de mama ei în vârstă, nu am ezitat. Andreea și cu mine eram prietene de peste două decenii, iar legătura noastră era indestructibilă. Copiii noștri au crescut împreună, iar când s-au căsătorit anul trecut, Andreea nu a putut participa la nuntă din cauza unei boli subite. Totuși, a trimis un cadou generos care i-a ajutat pe tinerii căsătoriți să-și înceapă viața într-un apartament închiriat.
Câteva luni după nuntă, Andreea m-a sunat cu o rugăminte. Trebuia să plece în străinătate pentru o misiune de lucru prelungită și avea nevoie de cineva care să aibă grijă de mama ei, doamna Popescu. O întâlnisem pe doamna Popescu de câteva ori înainte și întotdeauna mi s-a părut o bătrânică drăguță. Fără să mă gândesc prea mult, am acceptat să ajut.
Prima săptămână a decurs fără probleme. Doamna Popescu era politicoasă și recunoscătoare pentru ajutorul meu. Avea nevoie de ajutor cu sarcinile zilnice precum gătitul, curățenia și administrarea medicamentelor. Am reușit să îmbin treburile mele casnice cu îngrijirea ei și totul părea în regulă.
Totuși, lucrurile au început să se schimbe în a doua săptămână. Doamna Popescu a început să dea semne de uitare. Își pierdea lucrurile și mă acuza că le-am furat. La început am crezut că este doar o fază, dar comportamentul ei a devenit din ce în ce mai imprevizibil. Se trezea în mijlocul nopții, țipând și acuzându-mă că încerc să-i fac rău.
Am încercat să vorbesc cu Andreea despre asta, dar era mereu ocupată cu munca ei din străinătate și îmi respingea îngrijorările ca fiind probleme minore. „E doar bătrână,” spunea Andreea. „O să fie bine.”
Într-o seară, doamna Popescu s-a încuiat în camera ei și a refuzat să iasă. M-a acuzat că complotez împotriva ei și a sunat la poliție. Când au sosit ofițerii, nu au găsit nicio dovadă de nelegiuire, dar m-au sfătuit să fiu precaută.
Situația s-a înrăutățit când doamna Popescu a început să plece de acasă. Într-o noapte, a părăsit casa și a fost găsită de un vecin la câteva străzi distanță, confuză și dezorientată. Mi-am dat seama că nu pot gestiona asta singură și aveam nevoie de ajutor profesional.
Am contactat un serviciu local de îngrijire a bătrânilor, dar erau complet ocupați pentru câteva săptămâni. Disperată, am apelat din nou la Andreea, rugând-o să se întoarcă sau să facă aranjamente alternative pentru mama ei. Andreea a promis că va reveni cât mai curând posibil, dar continua să-și amâne întoarcerea.
Punctul culminant a fost când doamna Popescu a căzut pe scări într-o dimineață. Și-a fracturat șoldul și a trebuit să fie dusă de urgență la spital. Medicii mi-au spus că are nevoie de operație și va necesita o reabilitare extinsă.
Andreea s-a întors în cele din urmă acasă, dar m-a învinuit pentru starea mamei sale. M-a acuzat de neglijență și chiar a sugerat că poate am împins-o pe doamna Popescu pe scări. Prietenia noastră s-a destrămat în acea zi.
Am petrecut nopți nedormite rememorând evenimentele în mintea mea, întrebându-mă dacă aș fi putut face ceva diferit. Vinovăția și stresul mi-au afectat sănătatea și am ajuns eu însămi la spital din cauza unei anxietăți severe.
În cele din urmă, Andreea a angajat îngrijitori profesioniști pentru mama ei și a tăiat toate legăturile cu mine. Experiența m-a lăsat cu cicatrici emoționale și reticentă în a mai ajuta pe cineva într-o astfel de capacitate vreodată.