Cina care a schimbat totul: între așteptări, sacrificii și adevăruri nespuse

— Nu cred că e o idee bună, Gabriel, am spus încet, cu vocea tremurândă, în timp ce priveam spre bucătăria plină de vase murdare și mirosuri amestecate. — Mama ta nu se simte bine, iar tu știi că nu pot să fac totul singură.

Gabriel a oftat și a încercat să mă cuprindă cu brațele, dar m-am tras instinctiv. — E doar o cină, Maria. O să fie bine. O să te ajut.

Dar știam că nu va fi bine. Știam că el nu știe să gătească, iar mama lui, Ileana, avea mereu ceva de comentat, orice aș fi făcut. De zece ani, de când m-am măritat cu Gabriel, relația mea cu soacra a fost un șir nesfârșit de comparații, critici subtile și priviri reci. Avea trei băieți, toți căsătoriți „bine”, după cum spunea ea, dar niciodată nu am simțit că sunt destul de bună pentru familia lor.

În ziua aceea, Ileana era la pat după o operație la șold. Totuși, a insistat să organizeze cina tradițională de duminică la ea acasă. — Nu pot să lipsesc de la masa cu familia! a spus la telefon, cu vocea ei aspră. — Maria, tu ești cea mai pricepută dintre nurori. Te rog, ajută-mă.

Am acceptat, deși știam ce mă așteaptă. Am gătit acasă, în avans: sarmale, salată boeuf, chec cu nucă și cozonac. Le-am pus în caserole și le-am dus la ea dimineața devreme. Gabriel s-a oferit să facă friptura și cartofii la cuptor acolo, sub supravegherea mamei lui.

Când am ajuns, Ileana era întinsă pe canapea, cu pătura trasă până la bărbie și privirea tăioasă. — Ai adus tot ce trebuie? Să nu uităm nimic, să nu râdă lumea de noi!

Am început să aranjez masa. Îmi tremurau mâinile. Gabriel încerca să taie carnea, dar nu reușea decât să o sfâșie. Fratele lui mai mic, Radu, a intrat în bucătărie râzând: — Ce faci acolo, frate? O să ne dai carne crudă?

— Lasă-l în pace! am zis fără să-mi dau seama. — Nu e ușor să gătești pentru atâția oameni.

Ileana a ridicat sprânceana: — Maria, dragă, nu te supăra, dar la noi în familie bărbații nu prea stau prin bucătărie. Poate ai vrea să-l ajuți.

Mi-am mușcat buza și am continuat să pun farfuriile pe masă. Simțeam cum mi se strânge inima. Toată lumea părea să aștepte ca eu să rezolv totul.

Când au sosit ceilalți frați cu soțiile lor – Andreea și Cătălina – atmosfera s-a tensionat și mai mult. Soacrele lor păreau relaxate, râdeau și povesteau despre vacanțe și copii. Eu eram singura care alerga între bucătărie și sufragerie.

— Maria, ai uitat să pui sare la salată! a strigat Ileana din sufragerie.

— Îmi pare rău, imediat rezolv.

— Nu-i nimic, draga mea, a spus Cătălina cu un zâmbet fals. — Și eu uit mereu ceva.

Dar știam că nu uitase niciodată nimic. Era perfectă în ochii soacrei.

La masă s-a vorbit despre orice: politică, prețuri la benzină, vecini bârfitori. Eu abia am apucat să mănânc două îmbucături. Ileana a început să povestească despre cum „pe vremea ei” femeile erau altfel: — Femeile știau să țină casa și bărbatul mulțumit! Acum… toți vor carieră și libertate.

M-am simțit mică și inutilă. Gabriel a încercat să schimbe subiectul: — Maria muncește mult la serviciu și acasă. Fără ea n-aș fi reușit nimic.

Ileana a dat din mână: — Eh, fiecare își laudă nevasta…

După cină am strâns masa singură. Nimeni nu s-a oferit să mă ajute. În bucătărie am izbucnit în plâns. Gabriel a venit după mine:

— Ce ai?

— Nu mai pot! Nu vezi că oricât m-aș strădui nu e niciodată destul?

— Mama e bătrână… Nu te mai consuma.

— Nu e vorba doar de ea! E vorba de noi! De cum mă simt mereu aici: ca o servitoare!

Gabriel a tăcut. Știa că am dreptate.

În acea noapte am dormit prost. M-am gândit la toate sacrificiile făcute: serile când am stat peste program ca să aduc bani în casă; diminețile când am pregătit pachet pentru toți; zilele când am renunțat la mine pentru familie. Și totuși… nu eram niciodată destul de bună.

A doua zi Ileana m-a sunat:

— Mulțumesc pentru tot ce ai făcut ieri. Știu că nu e ușor cu mine… Dar tu ești stâlpul familiei noastre.

Am simțit lacrimi în ochi. Poate era sinceritate sau poate doar o altă formă de control subtil.

Acum mă întreb: cât trebuie să sacrificăm pentru familie? Unde se termină datoria și unde începe dreptul nostru la fericire? Voi ce ați fi făcut în locul meu?