„După aceste cadouri, suntem blocați să mâncăm ramen luni de zile: Dar soțul meu nu vede nimic greșit în asta”

Am ajuns la capătul răbdării. Soțul meu, Andrei, are această nevoie constantă de a-i întrece pe toți din familia lui când vine vorba de oferirea cadourilor. Fiecare sărbătoare, zi de naștere sau ocazie specială se transformă într-o competiție pentru el. Cheltuiește sume mari pe cadouri, încercând să-și impresioneze rudele, iar apoi ajungem să ne luptăm financiar luni de zile. M-am săturat de asta, dar el nu vede nimic greșit în comportamentul lui.

Totul a început acum câțiva ani când fratele lui Andrei, Mihai, le-a cumpărat părinților lor o vacanță pe un vas de croazieră pentru aniversarea lor. Andrei a simțit nevoia să depășească acel gest, așa că le-a cumpărat o mașină nouă anul următor. Privirea de surpriză și recunoștință de pe fețele părinților lui a fost neprețuită, dar gaura lăsată în contul nostru bancar a fost semnificativă. A trebuit să reducem cheltuielile pentru alimente și alte lucruri esențiale luni de zile doar pentru a ne recupera din acea cheltuială.

Am încercat să vorbesc cu Andrei despre asta, dar el a ignorat preocupările mele. „E doar o dată pe an,” a spus el. „Ne descurcăm.” Dar nu era doar o dată pe an. Erau zile de naștere, Crăciunul și alte evenimente familiale unde simțea nevoia să se dea în spectacol. De fiecare dată, ajungeam în aceeași situație—mâncând tăiței instant și bând apă de la robinet pentru că nu ne permiteam altceva.

Crăciunul trecut a fost picătura care a umplut paharul pentru mine. Andrei a decis să-i cumpere surorii lui, Livia, o geantă de designer care costa mai mult decât chiria noastră lunară. L-am implorat să nu o facă, dar el a insistat. „A trecut prin multe anul acesta,” a spus el. „Merită ceva frumos.” Deși am fost de acord că Livia a avut un an greu, nu am crezut că punerea noastră în pericol financiar era soluția.

Așa cum mă așteptam, Livia a fost încântată de cadou. L-a arătat tuturor la reuniunea de familie, iar Andrei s-a bucurat de laudele și admirația rudelor sale. Între timp, eu stăteam într-un colț, furioasă. Știam ce urma—încă câteva luni de presiune financiară.

Desigur, a venit ianuarie și ne-am întors la rutina noastră obișnuită de a face economii. Am încetat să mai ieșim la restaurant, am anulat abonamentele la streaming și am limitat cumpărăturile alimentare la strictul necesar. Am început chiar să iau ture suplimentare la muncă doar pentru a face față cheltuielilor.

Am încercat din nou să vorbesc cu Andrei, sperând că va înțelege în sfârșit impactul acțiunilor sale asupra noastră. Dar el a rămas încăpățânat. „Merită,” a spus el. „Familia este importantă.” Deși am fost de acord că familia este importantă, nu am crezut că sacrificarea bunăstării noastre era modul corect de a arăta asta.

Partea cea mai rea este că familia lui Andrei nici măcar nu pare să aprecieze eforturile lui. Acceptă cadourile cu recunoștință, dar nu reciprocizează în același mod. Este întotdeauna Andrei cel care merge peste și dincolo, în timp ce toți ceilalți oferă cadouri modeste și gândite. Parcă au ajuns să se aștepte la asta de la el.

Mă simt prinsă în acest ciclu de instabilitate financiară și resentimente. Îl iubesc pe Andrei, dar nu pot continua să trăiesc așa. Am încercat totul—să vorbesc cu el, să-i arăt extrasele noastre bancare, chiar să sugerez să vedem un consilier financiar—dar nimic nu pare să-l convingă.

Nu știu cât timp mai pot suporta asta. De fiecare dată când se apropie un eveniment familial, simt un sentiment de teamă, știind ce urmează. Vreau să-l susțin pe Andrei și dorința lui de a-și face familia fericită, dar nu în detrimentul fericirii și stabilității noastre.

În timp ce stau aici mâncând încă un bol de tăiței instant pentru cină, nu pot să nu mă întreb dacă lucrurile se vor schimba vreodată. Va realiza Andrei vreodată impactul acțiunilor sale asupra noastră? Sau vom continua acest ciclu la nesfârșit? Doar timpul va spune, dar pentru moment, mă simt frustrată și fără speranță.