„Iartă-mă, Ana – Spuse Soacra cu Lacrimi în Ochi – Dumnezeu M-a Pedepsit Deja”: Soacra și-a Privit Nepotul și a Plâns

Ana știa dintotdeauna că relația ei cu soacra, doamna Popescu, era tensionată. Din momentul în care s-a căsătorit cu Andrei, doamna Popescu a făcut clar că nu o aprobă pe Ana. Făcea comentarii răutăcioase despre gătitul Anei, critica modul în care își întreținea casa și chiar îi punea la îndoială capacitatea de a fi o soție bună. Dar Ana nu se aștepta ca situația să escaladeze în felul în care a făcut-o după nașterea fiului ei, Mihai.

Când Ana a aflat că este însărcinată, spera că venirea pe lume a unui nepot va înmuia inima doamnei Popescu. Își imagina reuniuni de familie pline de râsete și bucurie, cu doamna Popescu răsfățându-și nepotul. Dar realitatea s-a dovedit a fi cu totul diferită.

Din momentul în care Mihai s-a născut, atitudinea doamnei Popescu s-a înrăutățit. Făcea comentarii pasiv-agresive despre abilitățile de părinte ale Anei și îi submina constant autoritatea. Tensiunea din casă era palpabilă, iar Andrei se găsea adesea prins la mijloc, încercând să mențină pacea.

Într-o seară, lucrurile au ajuns la apogeu. Doamna Popescu fusese deosebit de dură în acea zi, criticând totul, de la modul în care Ana îl ținea pe Mihai până la tipul de formulă pe care îl folosea. Ana încerca să treacă peste, dar avalanșa constantă de negativitate o epuiza.

În timp ce Ana îl punea pe Mihai la culcare, doamna Popescu a intrat furtunos în cameră, cu fața roșie de furie. „Nu mai pot suporta asta!” a strigat ea. „Trebuie să pleci din casa mea! Tu și acel copil nu sunteți bineveniți aici!”

Ana era uluită. „Despre ce vorbești?” a întrebat ea, încercând să-și mențină vocea calmă.

„Andrei este un om decent,” a continuat doamna Popescu, ignorând întrebarea Anei. „Merită mai mult decât o soție care nu poate avea grijă nici măcar de propriul copil. Nu voi tolera această trădare mai mult.”

„Trădare?” a repetat Ana, confuză și rănită. „Ce trădare?”

Ochii doamnei Popescu s-au umplut de lacrimi în timp ce se uita la Mihai, care acum plângea în pătuțul său. „Dumnezeu m-a pedepsit deja,” a spus ea încet. „Mi-am pierdut soțul din cauza greșelilor mele și acum îmi pierd fiul din cauza ta.”

Ana a simțit un val de compasiune pentru doamna Popescu, dar știa că nu putea rămâne într-un mediu toxic mai mult timp. Și-a făcut bagajele în acea noapte și a plecat cu Mihai, neștiind unde vor merge sau ce le va rezerva viitorul.

Andrei a fost devastat când a aflat ce s-a întâmplat. A încercat să-și convingă mama să-și ceară scuze și să repare lucrurile, dar doamna Popescu era prea mândră pentru a admite că greșise. Prăpastia dintre ei s-a adâncit și Andrei s-a găsit sfâșiat între dragostea pentru soția și copilul său și loialitatea față de mama sa.

Lunile au trecut și Ana s-a luptat să se descurce ca mamă singură. A găsit un apartament mic și un loc de muncă part-time, dar cicatricile emoționale din timpul petrecut cu doamna Popescu au rămas. Se întreba adesea dacă lucrurile ar fi putut fi diferite dacă doamna Popescu ar fi fost mai acceptantă și mai susținătoare.

Între timp, sănătatea doamnei Popescu a început să se deterioreze. Își petrecea zilele singură în casa mare, bântuită de amintirile greșelilor din trecut și de familia pe care o îndepărtase. Se uita adesea la fotografii vechi cu Andrei și Mihai, lacrimile curgându-i pe față în timp ce șoptea: „Iartă-mă.”

Dar iertarea nu a venit niciodată. Andrei își vizita mama ocazional dintr-un sentiment de datorie, dar relația lor nu mai era aceeași. Nu putea uita durerea pe care o provocase Anei și lui Mihai.

În cele din urmă, doamna Popescu a murit singură, înconjurată de regrete și scuze nespuse. Mândria ei o costase tot ce avea mai drag și nu mai era nimeni care să-i jelească trecerea.