Între Două Iubiri: Pe Cine Las Să Mă Conducă Spre Altar?

— Nu pot să cred că mă pui să aleg, mamă! am izbucnit, cu vocea tremurândă, în timp ce rochia de mireasă atârna pe umeraș, neatinsă. Era cu două zile înainte de nuntă și casa mirosea a cozonac și a flori proaspete, dar în sufletul meu era furtună.

Mama s-a uitat la mine cu ochii ei obosiți, încercând să-și ascundă lacrimile. — Ella, nu eu te pun să alegi. E nunta ta. Dar trebuie să fii sinceră cu tine.

Am simțit cum mi se strânge inima. De când tata biologic, Doru, apăruse din nou în viața mea după 15 ani de absență, totul se răsturnase. Când eram mică, plecase fără să privească înapoi. Mama a rămas singură cu mine și cu fratele meu mai mic, iar Mihai a apărut în viața noastră când aveam 10 ani. El m-a dus la școală, el mi-a pansat genunchii juliți, el m-a învățat să merg pe bicicletă. Dar sângele e sânge, nu?

— Ella, tu știi că eu nu vreau decât să fii fericită, a spus Mihai încet, intrând în cameră. Dacă vrei ca Doru să te conducă la altar…

— Nu! am strigat aproape isteric. Nu vreau să te rănesc pe tine! Dar nici nu pot să-l ignor pe tata…

Mihai a zâmbit trist. — Eu nu sunt tatăl tău adevărat, știu asta.

— Ba ești! am izbucnit în plâns. Tu ai fost aici mereu!

A doua zi, Doru a venit la noi acasă. Era îmbrăcat elegant, cu un buchet de trandafiri albi pentru mine. Mama l-a privit rece, dar l-a poftit în sufragerie.

— Ella, știu că am greșit mult față de tine… a început el, evitându-mi privirea. Dar vreau să-ți arăt că-mi pasă. Aș vrea să te conduc eu la altar… dacă mă lași.

Mi-am mușcat buza până la sânge. — De ce acum? De ce după atâția ani?

A tăcut o clipă. — Am fost laș. Am fugit de responsabilitate. Dar tu ești fata mea și vreau să-ți fiu aproape măcar acum.

Mama a oftat adânc. — Ella are dreptul să aleagă singură.

Am fugit în camera mea și am trântit ușa. M-am prăbușit pe pat și am plâns până am adormit. În vis, eram din nou copil și alergam între doi bărbați care mă chemau fiecare la el.

Ziua nunții a venit prea repede. M-am trezit cu ochii umflați de nesomn și emoție. În oglindă, chipul meu părea al altcuiva. Mireasa perfectă? Nu mă simțeam deloc așa.

Înainte de ceremonie, Mihai a venit la mine cu un plic mic.

— E pentru tine, a spus el simplu.

L-am deschis cu mâinile tremurânde. Era o fotografie veche: eu la 12 ani, cu Mihai la serbarea de sfârșit de an. Pe spate scria: „Indiferent ce alegi azi, eu voi fi mereu aici pentru tine.”

Am izbucnit din nou în plâns.

— Mihai…

El m-a strâns în brațe. — Nu trebuie să alegi între noi doi ca și cum unul ar dispărea dacă îl alegi pe celălalt.

La biserică, Doru stătea stingher lângă ușă. M-am apropiat de el și i-am spus:

— Tata… vreau să știi că te iert pentru tot ce a fost. Dar omul care m-a crescut e Mihai. El va merge cu mine azi.

Doru a lăcrimat și m-a îmbrățișat scurt. — Îți mulțumesc că mi-ai spus asta în față.

Când am pășit spre altar cu Mihai lângă mine, am simțit că fac ceea ce trebuie pentru sufletul meu. Dar undeva în spate, Doru plângea tăcut.

Seara, la petrecere, l-am văzut pe Doru dansând timid cu mama. Poate că timpul vindecă unele răni… dar nu le șterge niciodată complet.

Acum stau singură pe terasa casei noastre noi și mă întreb: Oare am făcut alegerea corectă? Poate că dragostea nu e despre sânge sau despre cine a fost primul… ci despre cine rămâne atunci când ai cea mai mare nevoie.