Între dragoste și renunțare: Povestea mea cu Mihai

— Ioana, iar dormi? E deja opt! Trebuie să-i faci lui Mihai micul dejun! vocea mamei răsună din telefon, tăioasă și plină de reproșuri. M-am ridicat brusc din pat, cu inima strânsă. Nu era prima dată când mama intervenea în viața mea, dar astăzi simțeam că nu mai pot. Am privit spre Mihai, care dormea liniștit, fără nicio grijă, ca și cum lumea întreagă îi aparținea. M-am întrebat pentru a mia oară: oare chiar asta merit?

Totul a început acum trei ani, la ziua de naștere a Anei, prietena mea din facultate. Mihai era acolo, cu zâmbetul lui larg și glumele care făceau pe toată lumea să râdă. M-a remarcat imediat și, spre surprinderea mea, am simțit că mă atrage. Am vorbit ore în șir despre filme, cărți și visele noastre. La finalul serii, mi-a cerut numărul de telefon. Am plecat acasă plutind de fericire, convinsă că am întâlnit pe cineva special.

Primele luni au fost ca un vis. Mihai era atent, mă suna zilnic, îmi aducea flori fără motiv și mă făcea să râd chiar și când aveam o zi proastă la muncă. Îmi spunea mereu cât de norocos se simte că m-a găsit. Prietenele mele erau invidioase pe relația noastră și părinții mei păreau încântați că, în sfârșit, am găsit „un băiat serios”.

Dar încet-încet, lucrurile au început să se schimbe. Mihai a rămas fără serviciu după ce firma la care lucra s-a închis peste noapte. La început l-am susținut, i-am spus că e doar o perioadă grea și că vom trece împreună peste asta. Dar lunile au trecut și Mihai părea să se complacă în situație. Diminețile mele începeau devreme, cu naveta spre birou și grijile facturilor care se adunau. El rămânea acasă, promițând mereu că „de luni” va începe să caute ceva serios.

Mama a început să mă sune tot mai des: — Ioana, nu vezi că te trage în jos? Tu muncești ca un rob și el stă cu ochii în tavan! Ce fel de bărbat e ăsta?

Încercam să-i explic că Mihai trece printr-o perioadă dificilă și că are nevoie de sprijinul meu. Dar în sufletul meu începeam să mă îndoiesc. Seara, când ajungeam acasă obosită, îl găseam pe Mihai jucând pe calculator sau uitându-se la seriale. Mâncarea era tot timpul nefăcută, vasele nespălate. Când îi spuneam ceva, ridica din umeri:

— Ioana, lasă-mă puțin! Știi cât de greu e să stai acasă fără rost?

Într-o seară, după o ceartă aprinsă despre bani și responsabilități, Mihai a trântit ușa dormitorului și a refuzat să vorbească cu mine două zile. Am plâns în baie, încercând să-mi dau seama unde am greșit. Prietenele mele îmi spuneau să-l las, mama insista să mă întorc acasă la ea. Dar eu încă speram că va fi ca la început.

Apoi au venit problemele cu familia lui Mihai. Mama lui mă suna des să-mi spună cum „nu-l susțin destul” și că „un bărbat are nevoie de liniște acasă”. Simțeam că toată lumea așteaptă de la mine să fiu perfectă: iubită devotată, gospodină impecabilă și angajată model.

Într-o dimineață de duminică, când am vrut să dorm mai mult după o săptămână epuizantă la birou, Mihai m-a trezit:

— Ioana, nu faci și tu o cafea? Mi-e foame.

Am simțit cum ceva se rupe în mine. M-am uitat la el și am spus:

— Mihai, tu chiar nu vezi cât mă chinui? Nu poți face nimic singur?

A ridicat din umeri:

— Dacă nu-ți convine, pleacă!

Atunci am știut că nu mai pot continua așa. Am strâns toate lucrurile mele într-o valiză veche și am ieșit pe ușă fără să mă uit înapoi. Pe drum spre gară am plâns în hohote, simțind că mi se prăbușește lumea.

Acum stau în apartamentul meu mic din București și încerc să-mi reconstruiesc viața. Mama încă îmi spune că am făcut bine că l-am lăsat pe Mihai, dar uneori noaptea mă întreb dacă nu cumva am renunțat prea ușor sau dacă iubirea chiar poate schimba un om.

Poate că uneori trebuie să alegi între tine și celălalt. Dar oare cât de mult trebuie să te sacrifici pentru cineva care nu vrea să se schimbe? Voi ce ați fi făcut în locul meu?