Între iubire și indiferență: Povestea unei căsnicii încercate

„Andreea, trebuie să vorbim,” mi-a spus Mihai cu o voce gravă, în timp ce stăteam la masa din bucătărie, ascultând cum ploaia lovește geamurile. Era o dimineață mohorâtă, iar cuvintele lui Mihai păreau să aducă și mai multă greutate atmosferei. „Mama nu vrea să ne ajute,” a continuat el, evitând să mă privească în ochi.

Am simțit cum un nod mi se formează în gât. De luni de zile ne luptam cu facturile neplătite și cu datoriile care păreau să crească necontenit. Sperasem că mama lui Mihai, o femeie cu o avere considerabilă, ne-ar putea oferi un mic ajutor financiar până când lucrurile s-ar mai așeza. Dar refuzul ei categoric ne-a lăsat fără speranță.

„De ce?” am întrebat eu, încercând să îmi stăpânesc emoțiile. „De ce nu vrea să ne ajute? Știe cât de greu ne este.”

Mihai a oftat adânc. „Spune că trebuie să ne descurcăm singuri, că asta ne va face mai puternici.”

Am simțit cum furia începe să clocotească în mine. Cum putea cineva să fie atât de insensibil? În timp ce noi ne zbăteam să punem mâncare pe masă și să plătim chiria, ea își petrecea timpul în vacanțe exotice și cumpărând bijuterii scumpe.

„Andreea, știu că e greu,” a spus Mihai, încercând să mă liniștească. „Dar vom găsi o soluție. Împreună.”

Am dat din cap, dar inima mea era grea. Îmi iubeam soțul, dar nu puteam să nu mă întreb dacă dragostea noastră va supraviețui acestor încercări. În fiecare zi părea că ne îndepărtăm tot mai mult unul de celălalt, copleșiți de stres și de lipsa banilor.

În acea după-amiază, am decis să mă întâlnesc cu prietena mea din facultate, Ioana. Ne-am văzut la o cafenea micuță din centrul orașului, unde am putut să ne destăinuim fără teama că cineva ne-ar auzi.

„Nu pot să cred cât de egoistă poate fi mama lui Mihai,” i-am spus Ioanei, în timp ce sorbeam din cafeaua fierbinte. „Și totuși, Mihai încearcă să o apere.”

Ioana m-a privit cu compasiune. „Știu că e greu, Andreea. Dar poate că Mihai are dreptate într-un fel. Poate că trebuie să găsiți o cale de a vă descurca singuri.”

Am oftat. „Dar cum? Am încercat tot ce am putut. Și totuși, parcă nu reușim să ieșim la liman.”

Ioana mi-a luat mâna și mi-a strâns-o ușor. „Poate că ar trebui să vorbești direct cu mama lui Mihai. Să-i explici cât de mult aveți nevoie de ajutorul ei.”

Ideea mi s-a părut înfricoșătoare, dar poate că era singura soluție rămasă. Așa că, în zilele următoare, mi-am făcut curaj și am sunat-o pe doamna Popescu.

„Bună ziua, doamnă Popescu,” am spus eu timid la telefon. „Sunt Andreea. Aș vrea să discutăm despre situația noastră.”

A urmat o pauză lungă înainte ca ea să răspundă. „Andreea, nu cred că este cazul să discutăm despre asta. Mihai știe care este poziția mea.”

„Vă rog,” am insistat eu. „Nu cerem mult. Doar un mic împrumut până când reușim să ne punem pe picioare.”

„Andreea,” a spus ea cu o voce rece, „nu este responsabilitatea mea să vă rezolv problemele financiare.”

Am simțit cum lacrimile îmi umplu ochii. „Dar sunteți familia noastră,” am spus eu disperată.

„Familia ar trebui să fie capabilă să se descurce singură,” a replicat ea înainte de a închide telefonul.

Am rămas cu telefonul în mână, simțindu-mă mai singură ca niciodată. Cum putea cineva să fie atât de lipsit de empatie?

Când i-am povestit lui Mihai despre conversația noastră, el a fost tăcut pentru un moment lung. „Îmi pare rău,” a spus el în cele din urmă. „Îmi pare rău că trebuie să treci prin asta.”

Ne-am îmbrățișat strâns, iar în acel moment am realizat că indiferent de greutățile prin care trecem, dragostea noastră este singurul lucru care contează cu adevărat.

Dar oare va fi suficient? Oare dragostea poate învinge toate obstacolele pe care viața ni le pune în cale? Aceasta este întrebarea care mă bântuie în fiecare noapte.