„Nu Îmi Pot Respecta Soțul Pentru Că Susțin Întreaga Familie: Muncesc de la Răsărit până la Apus, Dar Lui Nu Îi Pasă”

Ella stătea la biroul ei aglomerat, lumina laptopului iluminându-i fața obosită. Era ora 2 dimineața și încă lucra la o lucrare de licență pentru un client. Aceasta devenise rutina ei—muncind de la răsărit până la apus, jonglând între studii, jobul part-time și proiectele freelance. Era singura susținătoare financiară a familiei și greutatea acestei responsabilități începea să o zdrobească.

Ella era o studentă strălucită, mereu în fruntea clasei. Obținuse o bursă la o universitate prestigioasă și era hotărâtă să profite la maximum de aceasta. Dar presiunea financiară asupra familiei sale însemna că trebuia să ia mai multe joburi pentru a face față cheltuielilor. Soțul ei, Victor, ar fi trebuit să fie partenerul ei în această călătorie, dar devenise mai mult o povară decât un sprijin.

Victor își pierduse locul de muncă cu peste un an în urmă și arătase puțin interes în a găsi altul. Își petrecea zilele lenevind prin casă, jucând jocuri video și ocazional făcând treburi ușoare prin gospodărie. Resentimentul Ellei față de el creștea cu fiecare zi care trecea.

„Nu mai pot continua așa,” gândea ea în timp ce tasta pe laptop. „Nu pot respecta un bărbat care nici măcar nu încearcă să ajute.”

Ziua Ellei începea la ora 6 dimineața. Se trezea, pregătea micul dejun pentru Victor și cei doi copii ai lor, Maria și Andrei, apoi pleca la cursuri. După cursuri, se grăbea spre jobul part-time la o librărie locală. Seara, venea acasă, îi ajuta pe copii cu temele și apoi se închidea în camera ei pentru a lucra la lucrări de licență pentru bani în plus.

Weekend-urile nu erau mai bune. În loc să se relaxeze sau să petreacă timp cu familia, Ella dădea meditații elevilor de liceu care se pregăteau pentru examenele de admitere la facultate. Era epuizată, atât fizic cât și mental.

Într-o seară, în timp ce Ella pregătea cina, a auzit-o pe Maria întrebându-l pe Victor de ce nu are un loc de muncă.

„Tati doar ia o pauză,” a răspuns Victor nonșalant.

Ella nu a mai putut să se abțină. „O pauză? Ești în ‘pauză’ de peste un an, Victor! Când ai de gând să te ridici și să mă ajuți?”

Victor părea surprins. „Încerc, Ella. Nu e ușor să găsești un loc de muncă.”

„Încerc? Nici măcar nu ți-ai actualizat CV-ul! Îți petreci toată ziua jucând jocuri video în timp ce eu muncesc până la epuizare!” Vocea Ellei tremura de frustrare.

Victor s-a ridicat și a ieșit din cameră fără să mai spună un cuvânt. Ella a simțit un val de vinovăție, dar l-a alungat repede. Nu avea timp pentru vinovăție; avea o altă lucrare de licență de predat până la miezul nopții.

Pe măsură ce lunile treceau, sănătatea Ellei începea să se deterioreze. Era constant obosită și începea să aibă dureri de cap severe. Într-o zi, s-a prăbușit în mijlocul unei sesiuni de meditații și a fost dusă de urgență la spital.

Diagnosticul era clar: epuizare severă și stres. Doctorul i-a recomandat să ia o pauză de la programul ei agitat sau risca probleme de sănătate pe termen lung.

Dar cum putea să ia o pauză? Cine ar susține familia? Victor? Gândul acesta o făcea să râdă amar.

Ella s-a întors acasă de la spital cu inima grea. Știa că ceva trebuia să se schimbe, dar nu știa cum. Victor arăta puține semne că ar vrea să-și schimbe comportamentul, iar Ella se simțea prinsă într-un ciclu nesfârșit de muncă și resentimente.

Într-o noapte, în timp ce stătea în pat uitându-se la tavan, Ella și-a dat seama că nu mai putea continua așa. Avea nevoie de ajutor, dar mai important, avea nevoie de respect—de la Victor și de la ea însăși.

A doua zi dimineață, Ella s-a așezat cu Victor pentru o discuție serioasă. „Victor, nu mai pot face asta singură. Trebuie să-ți găsești un loc de muncă sau trebuie să luăm în considerare alte opțiuni.”

Victor s-a uitat la ea cu un amestec de vinovăție și sfidare. „O să încerc,” a spus el slab.

Dar Ella știa mai bine decât să-și țină respirația.