„Nu voi suferi din cauza datoriilor părinților tăi” – Povestea despărțirii mele din cauza bolii mamei

— Nu mai pot, Ana! Nu mai pot să plătesc pentru greșelile altora! — vocea lui Vlad răsuna în bucătăria noastră mică, printre farfuriile nespălate și mirosul de cafea rece. Mă uitam la el, cu ochii umflați de plâns, încercând să găsesc cuvintele potrivite. Dar nu le găseam. Tot ce simțeam era un gol imens în piept și o furie mocnită care mă făcea să tremur.

Mama era în salonul 3 de la Oncologie, la Spitalul Județean din Pitești. Diagnosticul fusese ca un trăsnet: cancer ovarian, stadiul III. Tata nu avea bani nici să-și plătească întreținerea la bloc, d-apoi să acopere costurile tratamentului. Fratele meu, Doru, era plecat la muncă în Italia și abia reușea să-și întrețină familia. Toți ochii erau pe mine. Eu eram „fata de la oraș”, cu serviciu bun la bancă și soț „de treabă”.

— Vlad, te rog… e mama! Nu pot s-o las să moară doar pentru că nu avem bani! — am șoptit, cu vocea frântă.

El s-a ridicat brusc de la masă, trântind scaunul de perete.

— Ana, nu e vorba doar de bani! E vorba că părinții tăi au făcut datorii peste datorii toată viața lor! Au trăit pe datorie, iar acum tu vrei să plătim noi prețul? Eu nu voi suferi din cauza datoriilor părinților tăi!

Am simțit cum mă sufoc. M-am dus în baie și am dat drumul la apă rece. M-am privit în oglindă: cearcăne adânci, părul prins neglijent, obrajii roșii de plâns. În mintea mea răsunau cuvintele lui Vlad ca un ecou dureros. Cum putea să fie atât de rece? Cum putea să nu înțeleagă?

În zilele următoare, am început să lipsesc tot mai mult de acasă. Mergeam direct la spital după serviciu, stăteam cu mama până târziu, îi aduceam supă caldă și îi citeam din cărțile ei preferate. Tata venea rar; îl copleșea rușinea că nu poate face nimic. Într-o seară, mama mi-a luat mâna în a ei:

— Ana, nu te certa cu Vlad din cauza mea… Eu am trăit destul. Tu ai viața ta acum.

Am izbucnit în plâns.

— Mamă, cum poți să spui asta? Eu nu pot trăi știind că n-am făcut tot ce era posibil!

Într-o zi de luni, Vlad m-a așteptat acasă cu o listă de cheltuieli. Era totul calculat: chiria noastră, ratele la bancă, facturile, alimentele. La final, scrisese cu pix roșu: „Ajutor pentru părinții Anei: 0 lei”.

— Asta e realitatea noastră! — mi-a spus el apăsat. — Dacă vrei să-i ajuți, fă-o din banii tăi! Eu nu mai dau niciun leu!

Am simțit că mă prăbușesc. Am început să vând bijuterii primite la nuntă, am scos bani din economiile mele personale. La serviciu, șefa mea, doamna Popescu, m-a chemat într-o zi la birou:

— Ana, ai grijă… Ești palidă, ești absentă… Dacă ai nevoie de concediu medical sau de ajutor, spune-mi!

Am zâmbit forțat și am dat din cap că totul e sub control. Dar nu era.

Seara, acasă, Vlad mă ignora complet. Mânca singur, dormea pe canapea. Într-o noapte l-am auzit vorbind la telefon cu sora lui:

— Nu mai pot cu Ana… E obsedată de părinții ei… Parcă eu nu contez deloc!

M-am simțit trădată și singură. Într-o duminică dimineață, când am venit acasă după o noapte petrecută la spital cu mama (febra îi crescuse brusc), Vlad mă aștepta cu bagajele făcute.

— Ana… Nu mai pot. Ori eu, ori părinții tăi! Decide-te!

Am rămas împietrită în ușă. Am privit valiza lui neagră și ochii lui goi.

— Vlad… Cum poți să-mi ceri asta?

— Pentru că nu mai sunt pe primul loc pentru tine! Pentru că nu mai avem o familie! Suntem doar doi străini care împart aceeași casă!

A plecat fără să se uite înapoi. Am rămas singură în apartamentul nostru mic, cu pereții reci și liniștea apăsătoare.

Mama a murit două luni mai târziu. Am fost lângă ea până la capăt. Tata s-a mutat la țară, la sora lui. Doru a venit din Italia doar pentru înmormântare și a plecat imediat înapoi.

După toate astea, am rămas cu un gol imens și cu întrebarea care mă macină și azi: oare am făcut bine? Oare sacrificiul meu a avut vreun sens? Sau am pierdut totul încercând să salvez ceea ce era deja pierdut?

Poate că nu există răspunsuri simple când vine vorba de familie și datorie. Dar voi ce ați fi făcut în locul meu? Ce contează mai mult: familia din care vii sau cea pe care ți-o construiești?