„O străină mi-a mărturisit cu lacrimi în ochi că îl iubește pe soțul meu de 30 de ani”

Era o dimineață răcoroasă de toamnă când lumea mea a fost dată peste cap. Lucian și cu mine tocmai sărbătorisem a 30-a noastră aniversare, și credeam că suntem mai fericiți ca niciodată. Aveam doi copii minunați, Andrei și Ioana, care crescuseră și își începuseră propriile vieți. Casa noastră era plină de amintiri, fiecare colț fiind un testament al vieții pe care o construisem împreună.

În acea dimineață, am decis să fac o plimbare în parcul din apropiere, o rutină care îmi oferise pace și un moment pentru mine în toți acești ani. Frunzele scârțâiau sub picioarele mele, iar briza răcoroasă era revigorantă. Pierdută în gânduri, inițial abia am observat-o. Stătea pe o bancă, ochii îi erau roșii și umflați de la plâns. Pe măsură ce m-am apropiat, ea a ridicat privirea și ochii noștri s-au întâlnit. Era ceva familiar în privirea ei care m-a nedumerit.

„Ești Elena?” m-a întrebat ea, vocea ei tremurând.

„Da, sunt eu. Te pot ajuta cu ceva?” am răspuns, preocupată de starea ei de neliniște.

Următoarele ei cuvinte m-au lovit ca un val rece. „Sunt Gabriela. Trebuie să-ți spun ceva despre Lucian,” a bâiguit ea, lacrimile începând să-i curgă din nou.

Am simțit cum se formează un nod în stomacul meu. „Ce este cu Lucian?” am întrebat, vocea mea abia un șoaptă.

Gabriela a luat o gură de aer. „Sunt îndrăgostită de Lucian de peste 15 ani,” a mărturisit ea. „Ne-am întâlnit la o conferință, și ce a început ca o relație profesională a crescut în ceva mai mult. Credeam că ar trebui să știi.”

Parcul din jurul meu părea să se învârtă. Lucian, bărbatul care mă curta cu atâta determinare, care fusese stânca mea timp de 30 de ani, avea o altă viață despre care eu nu știam nimic. M-am simțit trădată, furioasă și incredibil de tristă.

„Cum a putut să se întâmple asta?” am reușit să întreb.

„Îmi pare foarte rău, Elena. La început am crezut că este doar o fază, dar nu a fost. El mă iubește și pe mine,” a răspuns Gabriela, vocea ei crăpând.

Restul conversației noastre a fost un vârtej. Am mers acasă într-o stare de amețeală, frunzele de toamnă nu mai scârțâiau vesel sub picioarele mele, ci mai degrabă ecoul inimii mele sfărâmate. Când l-am confruntat pe Lucian, el nu a putut să mă privească în ochi. Adevărul ieșise la iveală, și cu el, fundația căsniciei noastre s-a prăbușit.

Am încercat consiliere, dar încrederea era spartă. Casa noastră părea diferită, ca și cum pereții șopteau secrete în spatele meu. În cele din urmă, Lucian s-a mutat, și au început procedurile de divorț. Durerea trădării a fost profundă, iar divorțul a fost orice dar amiabil.

Privind în urmă, îmi dau seama că viața uneori îți aruncă curbe pe care nu le poți prevedea. Învăț să mă regăsesc din nou, dincolo de identitatea mea ca soția lui Lucian. Nu este viața pe care mi-am imaginat-o la 20 de ani, dar este viața pe care o am acum.