„Părinții lui Andrei Nu M-au Acceptat Niciodată: Au Ales Fata ‘Perfectă’ pentru El”

Eu și Andrei ne-am cunoscut în liceu. El era băiatul de aur—căpitanul echipei de dezbateri, elev de nota zece și mândria părinților săi. Eu, pe de altă parte, veneam dintr-o lume diferită. Tatăl meu lucra două slujbe pentru a ne descurca, iar mama mea era chelneriță la un restaurant local. În ciuda diferențelor noastre, eu și Andrei ne-am conectat instantaneu. Împărtășeam o dragoste pentru literatură și petreceam ore întregi discutând despre cărțile noastre preferate.

Părinții lui Andrei, domnul și doamna Popescu, erau mai puțin încântați de prietenia noastră. Aveau așteptări mari pentru Andrei și credeau că asocierea cu cineva dintr-un mediu socio-economic inferior i-ar afecta perspectivele de viitor. Nu au spus-o niciodată direct, dar dezaprobarea lor era evidentă în privirile reci și comentariile disprețuitoare.

Într-o seară, Andrei m-a invitat la cină. Eram nervoasă, dar speram că îi voi putea cuceri. Cina a început stângaci, cu domnul Popescu întrebându-mă despre planurile mele după liceu. Când am menționat că mă gândeam să merg la un colegiu comunitar din cauza constrângerilor financiare, fața doamnei Popescu s-a încordat.

„Colegiu comunitar? Te-ai gândit la alte opțiuni?” a întrebat ea, cu un ton plin de condescendență.

Am simțit un nod în gât, dar am reușit să dau din cap. „Da, doamnă, dar este cea mai practică alegere pentru mine acum.”

Restul cinei a fost un amestec de tăceri incomode și politețe forțată. Pe măsură ce am plecat din casa lor în acea noapte, nu am putut scăpa de sentimentul că nu voi fi niciodată suficient de bună pentru ei.

În ciuda dezaprobării lor, eu și Andrei ne-am continuat prietenia. Am început chiar să ne întâlnim în secret, știind că părinții lui nu ar aproba niciodată. Eram fericiți împreună, dar nevoia constantă de a ne ascunde relația și-a pus amprenta.

Într-o zi, părinții lui Andrei i-au prezentat-o pe Maria, fiica unui prieten de familie. Maria era tot ce își doreau ei pentru Andrei—inteligentă, manierată și dintr-o familie bogată. Au început să-l împingă pe Andrei să petreacă mai mult timp cu ea, sperând că o va vedea ca pe perechea perfectă.

Andrei a rezistat la început, dar presiunea din partea părinților săi a fost necruțătoare. Îi aminteau de sacrificiile pe care le-au făcut pentru educația și viitorul lui. Îi pictau o imagine a unei vieți perfecte cu Maria, plină de oportunități și statut social.

Am privit neputincioasă cum Andrei începea să se distanțeze de mine. Conversațiile noastre deveneau mai scurte și întâlnirile noastre mai rare. Într-o seară, m-a sunat să ne întâlnim la locul nostru preferat de lângă lac.

„Ana,” a început el, cu vocea grea de regret, „nu mai pot face asta. Părinții mei… nu ne vor accepta niciodată.”

Lacrimi mi-au umplut ochii când am realizat ce spunea. „Andrei, putem face să funcționeze. Nu avem nevoie de aprobarea lor.”

A clătinat din cap, arătând învins. „Aș vrea să fie atât de simplu. Deja mi-au planificat viitorul cu Maria. Nu mai pot lupta împotriva lor.”

Cu asta, a plecat, lăsându-mă cu inima frântă lângă lacul unde împărțisem atâtea vise.

Andrei s-a căsătorit cu Maria, îndeplinind dorințele părinților săi. Au locuit într-o casă frumoasă într-un cartier select, dar mă întrebam adesea dacă era cu adevărat fericit. Cât despre mine, mi-am continuat viața, dar durerea pierderii lui Andrei nu a dispărut niciodată complet.

Este descurajant că chiar și în lumea de astăzi, oamenii încă judecă pe alții în funcție de statutul social. Dragostea ar trebui să fie despre conexiune și înțelegere, nu despre bogăție sau prestigiu. Eu și Andrei am avut ceva real, dar așteptările sociale ne-au despărțit.