Propunerea Karinei și întorsătura de soartă pe care nu am văzut-o niciodată venind

Acum trei luni, am întâlnit-o pe Karina într-o cafenea locală din micul nostru oraș din inima României. A fost una dintre acele întâlniri întâmplătoare despre care citești în romane, dar pe care rareori le experimentezi în viața reală. Karina era vibrantă, plină de viață și avea un spirit grijuliu care m-a atras de la momentul în care am început să vorbim. În următoarele săptămâni, întâlnirile noastre ocazionale s-au transformat în conversații profunde, și înainte să-mi dau seama, Karina era o prezență constantă în viața mea.

Karina avea grijă de mine în moduri pe care nu realizasem că le aveam nevoie. Apartamentul meu, odată un cuib de burlac, a început să se simtă ca un cămin. Ea gătea, mă ajuta cu curățenia și chiar m-a introdus în cercul ei de prieteni, care m-au primit cu brațele deschise. Nu a durat mult până când Karina și-a exprimat dorința de a începe o familie și de a avea copii. Însă, exista un dar, trebuia să locuim împreună mai întâi.

Propunerea m-a luat prin surprindere. În ciuda confortului și grijii pe care Karina le aducea în viața mea, ideea de a ne muta împreună atât de curând mi se părea grăbită. Aveam rezervele mele. Cariera mea ca designer grafic freelancer abia începea să decoleze, și gândul la un angajament atât de semnificativ mă făcea să ezit. Îmi prețuiam independența și nu eram sigur dacă eram gata să renunț la ea. După multă gândire, am așezat-o pe Karina și i-am explicat sentimentele mele. I-am spus că nu eram gata să ne mutăm împreună sau să începem o familie. Karina a fost vizibil supărată, dar a înțeles și nu a insistat mai departe.

La câteva zile după conversația noastră, soarta a luat o întorsătură crudă. Am primit un apel de la Bogdan, un prieten comun, care m-a informat că Karina fusese într-un accident de mașină grav. Vestea m-a lovit ca un trăsnet. M-am grăbit la spital, sperând la o șansă să o văd, să mă scuz, să explic că ezitarea mea nu însemna că nu îmi păsa de ea. Dar era prea târziu. Karina își pierduse viața din cauza rănilor înainte să pot ajunge acolo.

Zilele care au urmat au fost un vârtej. Vinovăția, durerea și un sentiment profund de pierdere m-au consumat. Nu puteam să nu mă întreb dacă lucrurile ar fi fost diferite dacă aș fi fost de acord să ne mutăm împreună. Poate că nu ar fi fost pe drumul acela la acel moment. „Ce-ar fi fost dacă” mă bântuiau, lăsându-mă cu o inimă grea și o lecție învățată în cel mai dur mod posibil.

Propunerea Karinei a fost o oportunitate pentru un nou început, o șansă de a construi o viață împreună, dar ezitarea mea a condus la un viitor plin de regrete. Întorsătura de soartă care a urmat cererii ei a fost ceva ce nu am văzut niciodată venind și mi-a schimbat viața pentru totdeauna.