„Scrie totul pe numele meu!” – Lupta mea pentru casă, fiica mea și demnitatea mea după trădarea soțului

— Scrie totul pe numele meu, Ana! Nu vezi că așa e mai bine pentru toți? vocea lui Mihai răsuna în bucătărie, spartă de ecoul paharelor goale de pe masă. Mâinile îmi tremurau, dar nu de frig. Era furie, era frică, era sentimentul acela de neputință care te face să vrei să țipi până nu mai ai aer.

Cu doar două zile înainte, viața mea părea normală. Îmi făceam cafeaua dimineața, o trezeam pe Ilinca pentru școală, Mihai pleca la serviciu și eu mă apucam de treburile casei. Dar totul s-a prăbușit când am văzut acel mesaj pe telefonul lui: „Mi-e dor de tine. Când vii la mine?” semnat Ramona. Ramona, vecina noastră de la etajul trei, cu care schimbam rețete și râdeam la cafea în fața blocului. Am simțit cum mi se taie picioarele.

— Ce-i asta? am întrebat, arătându-i telefonul.

Mihai a ridicat din umeri, încercând să pară calm.

— Nu e ce crezi tu…

Dar știam. Știam din privirea lui vinovată, din felul în care își ferise ochii de ai mei în ultimele luni. Știam din nopțile în care spunea că lucrează peste program și din parfumul străin pe care îl simțeam uneori pe hainele lui.

În seara aceea, după ce Ilinca a adormit, Mihai a venit la mine cu o hârtie și un pix.

— Uite, Ana… E mai bine să trecem casa pe numele meu. Tu oricum nu ai serviciu stabil, nu poți plăti ratele dacă rămâi singură. Gândește-te la Ilinca!

Mi-am simțit inima strânsă ca într-o menghină. Cum putea să-mi ceară asta? După tot ce făcuse? După ce mi-a distrus încrederea și familia?

— Nu pot să cred că tu… Tu și Ramona…

— Nu dramatiza! a ridicat vocea Mihai. Ești instabilă, Ana. Dacă nu cooperezi, o să-ți fie greu. Și Ilinca va avea de suferit.

Am plâns toată noaptea. M-am simțit trădată nu doar ca soție, ci ca mamă. Cum puteam să-mi apăr copilul? Cum puteam să-mi păstrez casa, singurul loc unde Ilinca se simțea în siguranță?

A doua zi am sunat-o pe sora mea, Simona.

— Ana, nu semna nimic! mi-a spus ea hotărâtă. Vin la tine.

Simona a venit cu o energie pe care eu nu o mai aveam. M-a ajutat să caut un avocat bun, domnul Popescu, care m-a ascultat cu răbdare și mi-a spus clar:

— Doamnă, nu aveți nicio obligație să cedați casa. Dimpotrivă! Aveți drepturi egale.

În zilele care au urmat, Mihai a devenit tot mai agresiv verbal. Îmi lăsa bilete cu amenințări voalate: „Gândește-te bine la Ilinca.” Ramona mă privea cu un zâmbet fals când ne întâlneam pe scara blocului.

Într-o seară, Ilinca a venit plângând acasă:

— Mami, tati a zis că dacă nu-l asculți, o să mă ia la el și n-o să te mai văd!

Mi s-a rupt sufletul. Am luat-o în brațe și i-am promis că nu o voi lăsa niciodată singură.

Procesul de divorț a fost un coșmar. Mihai a încercat să mă discrediteze în fața judecătorului:

— Soția mea e instabilă emoțional! Nu poate avea grijă de copil!

Am simțit cum toată lumea mă judecă. Vecinii șușoteau pe la colțuri. Mama mă certa la telefon:

— Ți-am zis eu că Mihai nu e om de casă! Dar tu ai vrut cu el!

Singura mea alinare era Ilinca. În fiecare seară îi citeam povești și îi promiteam că totul va fi bine.

Într-o zi, Ramona a venit la ușa mea cu un zâmbet larg:

— Ana, poate ar trebui să accepți situația. Ești tânără, îți vei găsi altceva…

Am simțit cum mi se urcă sângele la cap.

— Ieși din casa mea! am urlat. Nu ai niciun drept aici!

Am început să lupt cu toate puterile mele. Am găsit un job part-time la o librărie din cartier. Am strâns fiecare leu pentru avocați și pentru cheltuielile casei. Simona venea des să stea cu Ilinca când eu lucram până târziu.

După luni de procese și umilințe, judecătorul a decis: custodie comună, dar domiciliul copilului la mine; casa rămânea pe numele amândurora până la finalizarea partajului.

Mihai a plecat cu Ramona într-un alt oraș. Ilinca a rămas cu mine și încet-încet am început să reconstruim ceva din ceea ce pierdusem.

Sunt încă zile când mă trezesc plângând fără motiv sau când mă uit în oglindă și nu mă recunosc. Dar apoi o văd pe Ilinca râzând în camera ei și știu că am făcut ceea ce trebuia.

Mă întreb adesea: cât poate duce o femeie înainte să se piardă pe sine? Și cât curaj trebuie să ai ca să te regăsești după ce ai fost trădată de cei mai apropiați oameni?