„Soacra Mea Îl Sună pe Soțul Meu de Câteva Ori pe Zi: El Spune că Ea Este Prioritatea Lui Principală și Se Simte Obligatoriu să o Ajute”

Elena este o femeie remarcabilă cu o personalitate magnetică. La 50 de ani, arată mult mai tânără, datorită dedicării sale pentru fitness și modă. A fost întotdeauna sufletul petrecerii, genul de persoană care luminează o cameră cu prezența ei. Dar în spatele acelui exterior fermecător se află o femeie care și-a făcut din fiul ei, Andrei, centrul universului său.

Andrei și cu mine suntem căsătoriți de trei ani. Ne-am cunoscut la facultate și ne-am îndrăgostit rapid. El era tot ce mi-am dorit vreodată într-un partener—amabil, inteligent și incredibil de susținător. Dar a fost un lucru pe care nu l-am anticipat: prezența copleșitoare a mamei sale în viețile noastre.

Elena îl sună pe Andrei de câteva ori pe zi. Începe dimineața cu un vesel „Bună dimineața, dragule!” și continuă pe parcursul zilei cu actualizări despre activitățile ei, întrebări despre ziua lui și amintiri despre cât de mult îl iubește. Apelurile se termină cu un „Noapte bună, dragule!” chiar înainte de culcare. La început, mi s-a părut drăguț. La urma urmei, cine nu ar vrea o mamă care să-i pese atât de mult? Dar pe măsură ce timpul a trecut, a devenit sufocant.

Andrei insistă că mama lui este prioritatea lui principală. Se simte obligat să o ajute cu orice—de la repararea lucrurilor din casa ei până la a face comisioane pentru ea. Spune că ea a sacrificat atât de mult pentru el după divorț și că îi datorează sprijinul său neclintit. Deși înțeleg sentimentul lui de datorie, începe să afecteze căsnicia noastră.

Elena locuiește la aproximativ 30 de minute distanță de noi, dar se simte ca și cum ar fi mereu aici. Vine neanunțată, adesea stând ore întregi. Rearanjează mobila noastră, critică gătitul meu și chiar comentează despre cum ar trebui să ne creștem viitorii copii. Am încercat să vorbesc cu Andrei despre stabilirea unor limite, dar el respinge ideea, spunând că exagerez.

Într-o seară, după o altă zi lungă de a face față prezenței constante a Elenei, am decis să am o conversație serioasă cu Andrei. I-am spus cum mă simt—că mama lui ne invadează viețile și că trebuie să stabilim niște limite pentru binele căsniciei noastre. El a ascultat în tăcere, dar nu a spus prea multe.

A doua zi, Elena m-a sunat. Era furioasă. Andrei îi povestise despre conversația noastră și ea s-a simțit trădată. M-a acuzat că încerc să mă interpun între ea și fiul ei, că sunt egoistă și nerecunoscătoare. Am fost uluită. Nu am vrut niciodată să creez o ruptură între ei; doar voiam puțin spațiu pentru ca mariajul nostru să crească.

Din acea zi, lucrurile s-au schimbat. Apelurile Elenei au devenit mai frecvente și mai solicitante. Andrei a început să petreacă mai mult timp la casa ei, ajutând-o cu orice mic lucru de care avea nevoie. Relația noastră a devenit tensionată. Ne certam mai des și iubirea care părea atât de puternică a început să se estompeze.

Am realizat că Andrei nu va pune niciodată căsnicia noastră pe primul loc. Loialitatea lui față de mama sa era neclintită și indiferent cât de mult am încercat să-l fac să vadă impactul pe care îl avea asupra noastră, nu putea—sau nu voia—să se schimbe.

În cele din urmă, am luat cea mai grea decizie din viața mea. Mi-am făcut bagajele și am plecat. Mi-a frânt inima să mă despart de bărbatul pe care îl iubeam, dar nu puteam continua să trăiesc în umbra mamei lui. Aveam nevoie să-mi găsesc propria fericire, chiar dacă asta însemna să renunț la viața pe care o construisem împreună.