„Soacra Mea Mă Tratează ca pe o Menajeră”: Continuă să Spună că Sunt Norocoasă să Am o Casă de Curățat

Mă numesc Andreea și am 34 de ani. Sunt mamă a doi copii frumoși, Maria și Andrei. Soțul meu, Alexandru, și cu mine suntem căsătoriți de zece ani și plănuim să avem al treilea copil. Viața ar trebui să fie perfectă, dar există o problemă majoră care umbrește fericirea noastră: soacra mea, Elena.

Elena are 57 de ani, dar nu ai ghici asta din felul în care se comportă. Se poartă mai degrabă ca un copil răsfățat decât ca o femeie matură. Alexandru este singurul ei fiu și a fost întotdeauna extrem de atașată de el. El își iubește mama enorm și o susține în tot, ceea ce înțeleg într-o anumită măsură. Cu toate acestea, Elena profită din plin de acest lucru și a devenit o problemă semnificativă în căsnicia noastră.

De când ne-am căsătorit, Elena m-a tratat ca pe menajera ei personală. Face constant comentarii răutăcioase despre cât de norocoasă sunt să am o casă de curățat și cum ar trebui să fiu recunoscătoare pentru oportunitatea de a avea grijă de fiul ei. E ca și cum ar crede că scopul meu în viață este să îi servesc pe ea și pe Alexandru.

Ori de câte ori ne vizitează, ceea ce se întâmplă mult prea des pentru gustul meu, lasă în urma ei un haos total. Nu ridică niciodată un deget să ajute cu ceva și se așteaptă să fac eu curățenie după ea. Dacă îndrăznesc să îi cer să își strângă lucrurile, face o criză de nervi, acuzându-mă că sunt nerecunoscătoare și lipsită de respect.

Alexandru, binecuvântat fie el, încearcă să medieze, dar sfârșește întotdeauna prin a-i lua partea mamei sale. Îmi spune că Elena este doar setată în felul ei și că ar trebui să fiu mai înțelegătoare. Dar cum pot fi înțelegătoare când mă tratează ca pe o servitoare în propria mea casă?

Un incident deosebit de frustrant s-a întâmplat de Ziua Recunoștinței trecute. Am invitat-o pe Elena la cină și am petrecut întreaga zi gătind și făcând curățenie pentru a mă asigura că totul este perfect. De îndată ce a sosit, a început să critice totul, de la decorațiuni până la mâncare. A avut chiar tupeul să-mi spună că friptura mea era uscată și că ar fi trebuit să urmez rețeta ei.

După cină, în timp ce făceam curățenie, Elena stătea în sufragerie cu Alexandru, plângându-se cât de obosită era după toată „munca grea” pe care o făcuse. Alexandru, desigur, a simpatizat cu ea și mi-a spus să termin repede pentru a mă alătura lor. Eram furioasă, dar mi-am mușcat limba și am terminat curățenia.

Punctul culminant a venit acum câteva săptămâni când Elena a decis să stea cu noi o lună întreagă. A pretins că are nevoie de o pauză de la propria casă și că vrea să petreacă timp cu nepoții ei. Eram reticentă, dar Alexandru a insistat că ar fi bine pentru copii să aibă bunica lor prin preajmă.

De când a sosit, a fost un coșmar. A ocupat dormitorul nostru, lăsându-ne pe mine și pe Alexandru să dormim pe canapea. A refuzat să ajute cu copiii, spunând că este prea bătrână pentru a alerga după ei. În schimb, își petrecea zilele lenevind, uitându-se la televizor și făcând mai mult haos pentru mine de curățat.

Într-o seară, după o zi deosebit de obositoare, am cedat în sfârșit. I-am spus lui Alexandru că nu mai pot suporta și că Elena trebuie să plece. S-a uitat la mine dezamăgit și a spus: „Andreea, e mama mea. Nu putem pur și simplu s-o dăm afară.”

Am simțit un val de lipsă de speranță cuprinzându-mă. Am realizat că atâta timp cât Elena va fi în viața noastră, voi fi mereu pe locul doi după ea. Alexandru va alege întotdeauna mama lui în locul meu și voi fi mereu tratată ca o menajeră în propria mea casă.

Acum, în timp ce scriu aceste rânduri, sunt plină de un sentiment de teamă. Îl iubesc pe Alexandru și pe copiii noștri, dar nu știu cât timp mai pot îndura asta. Gândul de a aduce un alt copil în acest mediu toxic mă îngrozește. Mă simt prinsă într-o capcană, fără nicio ieșire.