„Soacra Mea Mă Tratează ca pe o Menajeră: Spune că Sunt Norocoasă să Am o Casă de Curățat”

Soacra mea, Elena, este o femeie care nu a crescut niciodată cu adevărat. La 59 de ani, încă se așteaptă ca lumea să se învârtă în jurul ei. Soțul meu, Andrei, este singurul ei copil și întotdeauna a avut o strânsă legătură cu ea. O iubește enorm și o susține în tot, ceea ce înțeleg într-o anumită măsură. Dar în ultima vreme, comportamentul ei a devenit insuportabil.

Elena s-a mutat cu noi acum aproximativ un an după ce soțul ei a decedat. Ar fi trebuit să fie o aranjare temporară până când își revenea, dar a devenit clar rapid că nu avea nicio intenție să plece. Tratează casa noastră ca pe propriul ei regat personal și pe mine ca pe menajera ei.

În fiecare dimineață, Elena se trezește și se așteaptă ca micul dejun să fie gata pentru ea. Dacă nu este, face comentarii răutăcioase despre cât de „norocoasă” sunt că am o casă de curățat și oameni pentru care să gătesc. Nu ridică niciodată un deget să ajute prin casă, deși este perfect capabilă. În schimb, își petrece zilele uitându-se la televizor și dându-mi sfaturi nesolicitate despre cum să-mi conduc gospodăria.

Andrei lucrează ore lungi ca inginer software, așa că nu vede întreaga amploare a comportamentului mamei sale. Când încerc să vorbesc cu el despre asta, el minimalizează problema, spunând că este doar singură și are nevoie de timp să se adapteze. Dar a trecut un an și nimic nu s-a schimbat.

Sunt deja mamă a doi copii mici, Maria și Alex, și plănuim să avem al treilea. Stresul suplimentar de a mă ocupa de Elena își pune amprenta asupra mea. Mă simt ca și cum aș merge pe coji de ouă în propria mea casă. Nici măcar nu mă pot relaxa seara pentru că Elena insistă să se uite la emisiunile ei în sufragerie, lăsându-mă fără spațiu pentru a mă destinde.

Într-o zi deosebit de rea, am petrecut ore întregi curățând casa și având grijă de copii. Eram epuizată și voiam doar să mă așez pentru un moment. Elena a intrat imediat și a început să se plângă despre cât de prăfuite erau rafturile. Am cedat și i-am spus că dacă este atât de preocupată de praf, ar putea să-l curețe ea însăși.

S-a uitat la mine cu un amestec de șoc și furie și a ieșit furtunos din cameră. Mai târziu în acea seară, Andrei a venit acasă și Elena nu a pierdut timpul să-i spună cât de „lipsită de respect” am fost. El i-a luat partea, spunând că ar trebui să fiu mai înțelegătoare cu sentimentele ei.

Asta a fost punctul de cotitură pentru mine. Am realizat că indiferent ce aș face, Elena nu mă va vedea niciodată ca pe altceva decât o servitoare în propria mea casă. Și Andrei va lua întotdeauna partea mamei sale, lăsându-mă să mă simt izolată și nesusținută.

Nu știu cât timp mai pot continua așa. Stresul constant îmi afectează sănătatea și relația cu copiii mei. Ei simt tensiunea din casă și nu este corect față de ei.

Aș vrea să pot spune că lucrurile s-au îmbunătățit, dar nu s-au îmbunătățit. Elena încă locuiește cu noi și nimic nu s-a schimbat. Mă simt captivă într-o situație fără ieșire. Singura mea speranță este că într-o zi Andrei va vedea impactul pe care acest lucru îl are asupra familiei noastre și va lua decizia dificilă de a-i cere mamei sale să plece.

Până atunci, voi continua să îndur fiecare zi, sperând la un miracol care poate nu va veni niciodată.