„Soțul meu câștigă mai puțin decât mine, dar a cerut controlul asupra tuturor banilor noștri: Acum abia mai vorbim”

L-am cunoscut pe Andrei când aveam 28 de ani și ne-am înțeles aproape imediat. Era fermecător, amuzant și părea cu adevărat interesat de cariera și ambițiile mele. Ne-am întâlnit timp de patru ani înainte de a ne căsători. Până atunci, deja mă stabilisem ca asistent manager la o firmă de renume, câștigând un salariu confortabil și bucurându-mă de avantajele care veneau cu poziția mea.

Andrei, pe de altă parte, lucra ca designer grafic la o agenție mică. Era pasionat de munca lui, dar nu câștiga nici pe departe cât câștigam eu. Nu m-a deranjat niciodată; îl iubeam pentru cine era, nu pentru salariul lui. Totuși, lucrurile au început să se schimbe după ce ne-am căsătorit.

La câteva luni după căsătorie, Andrei a sugerat să punem toți banii noștri într-un cont comun pe care să-l gestioneze el. A argumentat că ar fi mai bine pentru relația și planificarea noastră viitoare dacă o singură persoană s-ar ocupa de finanțe. Am fost ezitantă la început, dar el a fost convingător. M-a asigurat că are cele mai bune intenții pentru noi și că această aranjare ne va apropia mai mult.

Cu reticență, am fost de acord. Mi-am transferat salariul în contul comun și i-am predat controlul asupra finanțelor noastre lui Andrei. La început, lucrurile păreau în regulă. Andrei mă informa ocazional despre situația noastră financiară, dar în timp, aceste actualizări au devenit tot mai rare. Ori de câte ori întrebam despre economii sau cheltuieli, mă evita cu răspunsuri vagi.

Am început să observ mici schimbări în stilul nostru de viață. Andrei a început să cheltuiască mai mult pe lucruri de care nu aveam nevoie—gadgeturi scumpe, haine de lux și ieșiri frecvente cu prietenii lui. Între timp, eu am început să reduc cheltuielile personale pentru a ne asigura că rămânem în buget.

Punctul culminant a fost când am descoperit că Andrei luase un împrumut fără să mă consulte. Folosise banii pentru a investi într-o afacere riscantă cu unul dintre prietenii lui. Când l-am confruntat, mi-a respins îngrijorările și m-a acuzat că nu am încredere în el.

Certurile noastre au devenit tot mai frecvente și intense. Bărbatul de care mă îndrăgostisem părea să fi dispărut, înlocuit de cineva care era controlant și disprețuitor față de sentimentele mele. Am încetat să comunicăm eficient; conversațiile noastre s-au redus la schimburi scurte despre subiecte banale.

M-am simțit prinsă și izolată. Cariera mea odinioară prosperă acum părea o povară pentru că munceam din greu dar nu aveam control asupra roadele muncii mele. Prietenii mei au observat schimbarea în mine și m-au îndemnat să preiau din nou controlul asupra finanțelor mele, dar mi-era prea frică de confruntarea care ar urma.

Într-o seară, după o altă ceartă aprinsă, am decis că ajunge. I-am spus lui Andrei că vreau să-mi gestionez din nou banii. Reacția lui a fost explozivă; m-a acuzat că sunt egoistă și că subminez rolul lui în căsnicia noastră. În acea noapte, a dormit pe canapea și de atunci abia am mai vorbit.

Acum trăim ca niște străini sub același acoperiș. Dragostea și compania pe care le împărțeam odată au fost înlocuite de resentimente și tăcere. Mă întreb adesea dacă lucrurile ar fi fost diferite dacă mi-aș fi menținut poziția de la început.

Povestea mea nu are un final fericit—cel puțin nu încă. Încerc încă să găsesc o cale de a naviga această situație dificilă. Dar un lucru este clar: controlul financiar ar trebui să fie un parteneriat, nu o dictatură.