„Soțul Meu Este Econom cu Toată Lumea, Exceptând Familia Lui: Ei Profită Fără Remușcări”

Soțul meu, Andrei, este epitomul economiei. Își urmărește meticulos fiecare leu cheltuit și așteaptă același nivel de responsabilitate de la alții. Dacă împrumută pe cineva cu câțiva lei pentru o cafea, poți fi sigur că le va aminti până când îi vor returna. Această trăsătură a lui a fost întotdeauna un punct de dispută în căsnicia noastră, dar am învățat să trăiesc cu ea. Totuși, există o excepție evidentă de la zgârcenia lui: familia sa.

Părinții și frații lui Andrei au fost întotdeauna o parte semnificativă a vieții sale. A crescut într-o familie unită unde toată lumea avea grijă unii de alții. Deși acest lucru sună emoționant, pentru mine s-a transformat într-un coșmar. Membrii familiei sale nu au nicio reținere în a-i cere bani, iar Andrei nu ezită niciodată să le dea, fără să pună întrebări.

A început cu sume mici. Fratele său, Mihai, cerea câte 20 de lei din când în când, susținând că are nevoie de bani pentru benzină sau pentru o factură neașteptată. Andrei îi dădea banii fără să clipească. Apoi părinții lui au început să ceară ajutor pentru plata ipotecii, facturilor medicale și chiar pentru vacanțe. De fiecare dată, Andrei scotea bani din economiile noastre pentru a-i ajuta.

Am încercat să vorbesc cu Andrei de mai multe ori. I-am explicat cum generozitatea lui față de familia sa ne afecta finanțele și îmi provoca stres. Dar el întotdeauna îmi respingea îngrijorările, spunând: „Sunt familia mea. Au nevoie de mine.” Era ca și cum nu putea vedea cum profitau de el.

Într-o zi, am decis să confrunt direct familia lui. Am convocat o întâlnire de familie și mi-am expus îngrijorările. Am explicat cum cererile lor constante de bani puneau o presiune asupra căsniciei și finanțelor noastre. Spre dezamăgirea mea, nu au avut nicio remușcare. Mama lui chiar a spus: „Andrei a fost întotdeauna cel responsabil. Știm că putem conta pe el.”

Acela a fost momentul în care am realizat că nu aveau nicio intenție să se oprească. Îl vedeau pe Andrei ca pe un bancomat personal, iar el era mai mult decât dispus să joace acest rol. M-am simțit neputincioasă și frustrată. Oricât de mult încercam să-l fac pe Andrei să înțeleagă, el rămânea orb la manipularea lor.

Situația a atins un punct critic când Mihai i-a cerut lui Andrei 10.000 de lei pentru a începe o afacere. Nu aveam acești bani la dispoziție, dar Andrei era hotărât să-și ajute fratele. A luat un împrumut fără să mă consulte și i-a dat banii lui Mihai. Afacerea a eșuat în șase luni, iar noi am rămas cu o datorie uriașă.

Situația noastră financiară s-a deteriorat rapid după aceea. A trebuit să reducem cheltuielile esențiale și calitatea vieții noastre a avut de suferit. Am resimțit mai mult ca niciodată resentimente față de familia lui Andrei, dar și furia mea față de Andrei a crescut. Ne-a pus în această situație prioritizând nevoile familiei sale în detrimentul nostru.

În cele din urmă, stresul a devenit prea mare pentru mine. Căsnicia noastră era pe muchie de cuțit și mă simțeam ca și cum mă înecam într-o mare de datorii și resentimente. I-am dat un ultimatum lui Andrei: fie înceta să mai dea bani familiei sale, fie plecam.

Andrei a ales familia sa.

M-am mutat și am depus actele pentru divorț la scurt timp după aceea. A fost una dintre cele mai grele decizii pe care le-am luat vreodată, dar nu puteam continua să trăiesc într-o situație în care nevoile și îngrijorările mele erau constant ignorate. Andrei a rămas devotat familiei sale până la sfârșit, chiar dacă ei continuau să profite de generozitatea lui.

În final, economia lui Andrei cu toți ceilalți nu l-a salvat de la ruina financiară adusă de cererile neîncetate ale familiei sale. Și deși ei au câștigat financiar din sacrificiile lui, au pierdut ceva mult mai valoros: o soție iubitoare care nu mai putea sta alături și privi autodistrugerea soțului ei.