„Soțul meu își vizitează în secret fosta pentru cină: Sunt doar paranoică?”

Niciodată nu m-am gândit că voi fi genul de femeie care să se îngrijoreze de relațiile trecute ale soțului ei. Dar iată-mă, stând trează noaptea, bântuită de vise despre fosta lui iubită. Totul a început destul de inocent—o mențiune ocazională a numelui ei în conversație, un gând trecător că poate încă mai păstrează legătura. Dar când am aflat că o vizita în secret pentru cină, lumea mea s-a întors pe dos.

Era o seară de marți când am observat prima dată că ceva nu era în regulă. Soțul meu, Mihai, a venit acasă mai târziu decât de obicei, mirosind ușor a un parfum pe care nu-l recunoșteam. Când l-am întrebat despre asta, a trecut cu vederea, spunând că a avut o ședință târzie la muncă. Voiam să-l cred, dar un sentiment persistent în stomac îmi spunea altceva.

A doua zi, am decis să-l urmăresc. Mă simțeam ridicol, ca un personaj dintr-o telenovelă proastă, dar trebuia să aflu adevărul. Sigur, a condus până la o casă drăguță de pe cealaltă parte a orașului. Inima mi-a căzut când l-am văzut urcându-se la ușă și îmbrățișând o femeie care nu putea fi decât fosta lui iubită, Ana.

L-am confruntat în acea noapte. Nu a negat. În schimb, a încercat să explice că sunt doar prieteni și că îi era dor de mâncarea ei. „Nu este ceea ce crezi,” a spus el, cu ochii rugându-mă să-l înțeleg. „Avem o istorie, dar acum este pur și simplu platonic.”

Dar cum aș putea să-l cred? Visele au început curând după aceea—coșmaruri vii în care Ana și cu mine eram blocate într-o luptă pentru afecțiunea lui Mihai. În fiecare noapte, visele deveneau mai intense, mai reale. Mă trezeam transpirată rece, cu inima bătând nebunește, incapabilă să scap de sentimentul că îl pierd.

Am încercat să vorbesc cu Mihai despre asta, sperând că va vedea cât de mult mă rănește. A ascultat răbdător, dând din cap în semn de acord, dar acțiunile lui nu s-au schimbat niciodată. A continuat să o viziteze pe Ana, asigurându-mă că nu este nimic de îngrijorat.

Prietenele mi-au spus că exagerez, că trebuie să am încredere în soțul meu. Dar cum aș putea să am încredere în el când se furișa pe la spatele meu? Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât eram mai convinsă că nu era vorba doar despre cină. Era o conexiune emoțională acolo cu care nu puteam concura.

Într-o noapte, după încă o serie de coșmaruri fără somn, am decis să o confrunt direct pe Ana. Am condus până la casa ei și am bătut la ușă, cu inima bătându-mi în piept. Ea a răspuns cu o privire surprinsă, dar s-a compus rapid.

„Putem vorbi?” am întrebat, încercând să-mi mențin vocea stabilă.

M-a invitat înăuntru și ne-am așezat în sufrageria ei confortabilă. I-am spus totul—despre vise, vizitele târzii, temerile mele de a-l pierde pe Mihai. Ea a ascultat liniștită, cu o expresie de necitit.

Când am terminat, ea a oftat și m-a privit în ochi. „Înțeleg cum te simți,” a spus ea încet. „Dar trebuie să știi că Mihai și cu mine suntem doar prieteni. Avem o istorie, da, dar asta e tot—istorie.”

Cuvintele ei nu m-au consolat prea mult. Pe măsură ce părăseam casa ei, mi-am dat seama că indiferent ce spunea ea, daunele erau deja făcute. Încrederea dintre mine și Mihai era spulberată și nicio asigurare nu putea repara asta.

În cele din urmă, nu Ana ne-a despărțit—au fost secretele și minciunile care au erodat fundația căsniciei noastre. Mihai a continuat să o viziteze pe Ana și eu am continuat să visez că îl pierd. Relația noastră a devenit o umbră a ceea ce fusese odată, bântuită de fantoma trecutului lui.

Uneori dragostea nu este suficientă pentru a depăși durerea trădării. Și uneori coșmarurile sunt doar o reflecție a unei realități pe care nu vrem să o acceptăm.