Mi-am vândut singura locuință și i-am dat fiului meu toți banii, convinsă că vom trăi împreună ca o familie. După mutare, nora mea a început să mă trateze ca pe o femeie bună doar la gătit, curățenie și stat cu nepoata. Acum mă întreb cum am ajuns musafiră în casa cumpărată cu munca mea de o viață.
Am crezut că fac cel mai mare bine din viața mea când mi-am vândut apartamentul și am pus toți banii la casa fiului meu, doar ca să fim împreună și să-i ajut să crească nepotul. Ani întregi am gătit, am spălat, am crescut copilul lor și am tăcut de fiecare dată când simțeam că nu mai am loc în propria mea viață. Când băiatul meu mi-a spus, cu ochii în pământ, că ar fi mai bine să-mi caut chirie, ceva în mine s-a rupt și încă nu știu dacă se mai poate lipi.
N-am să uit niciodată ziua în care fiul meu a trântit pumnul în masă și mi-a spus că, dacă îl iubesc, trebuie să-mi vând apartamentul ca să-l scap de datorii. Eu am crezut că fac un sacrificiu de mamă și că îmi salvez copilul, dar am rămas fără casă, fără economii și cu ratele tot pe numele meu. Acum stau într-o garsonieră închiriată, număr fiecare leu și mă întreb unde s-a rupt, de fapt, legătura dintre mine și băiatul pe care l-am crescut singură.