Mama mi-a spus ani întregi că nu sunt suficient de bună. Când am auzit-o vorbind la fel cu fetița mea, am luat farfuria de pe masă și am spus: „Plecăm.”
Am crescut în Brașov, într-o casă în care orice masă putea deveni un prilej de rușine. Mi-au trebuit ani și ședințe de terapie plătite cu greu ca să nu mai aud vocea mamei de fiecare dată când mă priveam în oglindă. Acum încerc să-mi protejez fetița de aceleași cuvinte, chiar dacă soțul meu crede că exagerez.