„I-am Cerut Soacrei să aibă Grijă de Copii, Dar Avea Alte Planuri: Îmi Pare Rău pentru Copiii Care Vor să Petreacă Timp cu Bunica Lor”

Nu am crezut niciodată că voi fi în această situație, dar iată-mă aici, simțindu-mă tot mai mult ca un părinte singur în fiecare zi. Soțul meu, Andrei, este un bărbat minunat în multe feluri, dar devotamentul său față de mama lui, Elena, începe să afecteze familia noastră.

Tatăl lui Andrei a decedat acum câțiva ani, iar de atunci Andrei și-a asumat rolul de bărbat al casei pentru mama lui. Petrece nenumărate ore la ea acasă, reparând lucruri, făcând comisioane și fiind acolo pentru ea. Deși înțeleg că vrea să o sprijine în această perioadă dificilă, începe să pară că familia noastră vine pe locul doi.

Copiii noștri, Ana și Matei, o adoră pe bunica lor. Întotdeauna așteaptă cu nerăbdare să petreacă timp cu ea și m-am gândit că ar fi o idee grozavă să o întreb pe Elena dacă ar putea să aibă grijă de ei câteva ore pe săptămână. Ne-ar oferi mie și lui Andrei timp atât de necesar împreună și le-ar permite copiilor să se apropie de bunica lor.

Când i-am adus ideea lui Andrei, a fost de acord. A crezut că ar fi un mod excelent pentru mama lui să rămână activă și implicată în viața copiilor. Așa că am sunat-o pe Elena și am întrebat-o dacă ar fi dispusă să ne ajute.

Spre surprinderea mea, Elena nu a fost deloc entuziasmată de idee. Mi-a spus că avea alte planuri și nu putea să se angajeze să aibă grijă de copii în mod regulat. Am fost luată prin surprindere. Aici eram eu, gândindu-mă că ar sări la ocazia de a petrece mai mult timp cu nepoții ei, dar în schimb părea aproape deranjată de sugestie.

Am încercat să-mi ascund dezamăgirea față de copii, dar au putut să-și dea seama că ceva nu era în regulă. Fuseseră atât de entuziasmați de perspectiva de a petrece mai mult timp cu bunica lor și acum trebuia să le spun că nu se va întâmpla.

Andrei a fost la fel de surprins de reacția mamei sale. A încercat să vorbească cu ea despre asta, dar ea a rămas fermă în decizia ei. A insistat că are propria ei viață de trăit și nu putea fi legată de îndatoriri de babysitting.

Nu am putut să nu simt un val de resentiment față de Elena. Aici eram noi, luptându-ne să echilibrăm munca, creșterea copiilor și relația noastră, iar ea nu putea nici măcar să ne ofere câteva ore pe săptămână pentru a ne ajuta. Părea că își pune propriile nevoi mai presus de cele ale familiei.

Pe măsură ce săptămânile treceau, situația nu s-a îmbunătățit. Andrei continua să petreacă majoritatea timpului liber la casa mamei sale, lăsându-mă pe mine să mă ocup de tot acasă. Copiii își doreau tatăl și bunica lor, iar eu mă simțeam mai izolată ca niciodată.

Într-o seară, după ce am pus copiii la culcare, m-am așezat cu Andrei și i-am spus cum mă simțeam. I-am explicat că aveam nevoie de mai mult sprijin din partea lui și că familia noastră ar trebui să fie prioritatea lui. A ascultat liniștit și a promis că va face un efort mai mare pentru a fi acolo pentru noi.

Pentru o vreme, lucrurile s-au îmbunătățit. Andrei a început să vină acasă mai devreme și să petreacă mai mult timp cu copiii. Dar nu a trecut mult până când Elena a sunat cu o altă problemă care trebuia rezolvată și Andrei a plecat din nou.

Am realizat atunci că aceasta era noua noastră normalitate. Andrei va pune întotdeauna pe primul loc mama lui, indiferent cât de mult ne-ar răni familia. Și deși îl iubeam enorm, nu am putut să nu simt un sentiment crescând de resentiment față de el și Elena.

În cele din urmă, nu era vorba doar despre babysitting sau repararea lucrurilor prin casă. Era vorba despre sentimentul că familia noastră conta mai puțin decât nevoile mamei lui. Și aceasta era o durere pe care niciun fel de promisiuni sau scuze nu o puteau repara.