„Ți-am cerut doar o dată și nu ai înțeles. Acum pleacă din casa mea pentru totdeauna,” a răcnit fiul

Elena a fost întotdeauna o soție și o mamă devotată. Când soțul ei, Andrei, i-a trădat încrederea având o aventură, lumea ei s-a prăbușit. Durerea era insuportabilă și simțea că se îneacă într-o mare de tristețe. Pentru a face față suferinței, Elena a decis să-și concentreze toată dragostea și atenția asupra fiului ei, Mihai. Credea că dedicându-se în întregime lui, va găsi un nou scop în viață.

Mihai avea doar zece ani când tatăl său a plecat. Era confuz și rănit, dar Elena era hotărâtă să-l protejeze de durere. A renunțat la slujbă pentru a fi alături de el în fiecare moment al zilei. A participat la fiecare eveniment școlar, l-a ajutat cu temele și s-a asigurat că nu se simte niciodată singur. Viața Elenei se învârtea în jurul lui Mihai și găsea alinare în legătura lor strânsă.

Pe măsură ce anii au trecut, devotamentul Elenei față de Mihai a devenit tot mai puternic. A sacrificat viața socială, hobby-urile și chiar propria fericire pentru a se asigura că Mihai are tot ce îi trebuie. Credea că fiind mama perfectă, putea compensa absența tatălui său.

Mihai, acum adolescent, a început să se simtă sufocat de prezența constantă a mamei sale. Aprecia dragostea și grija ei, dar tânjea după independență și libertate. Dorea să petreacă timp cu prietenii, să-și exploreze interesele și să ia propriile decizii. Cu toate acestea, supraprotecția Elenei făcea dificil acest lucru.

Într-o seară, Mihai a venit acasă târziu de la un prieten. Elena îl aștepta în sufragerie, cu fața brăzdată de îngrijorare și furie.

„Unde ai fost?” a întrebat ea. „Am fost îngrijorată de moarte!”

„Ți-am spus că merg să stau cu prietenii,” a răspuns Mihai, încercând să-și păstreze calmul.

„Ar fi trebuit să fii acasă cu ore în urmă! Știi cât de mult îmi fac griji pentru tine,” a spus Elena, cu vocea tremurând.

„Mamă, nu mai sunt un copil mic. Am nevoie de puțin spațiu,” a spus Mihai, cu frustrare evidentă în voce.

Ochii Elenei s-au umplut de lacrimi. „Am renunțat la tot pentru tine, Mihai. Vreau doar să te țin în siguranță.”

„Nu ți-am cerut niciodată să renunți la viața ta pentru mine!” a strigat Mihai. „Am vrut doar o copilărie normală!”

Elena a fost luată prin surprindere de cuvintele lui. Întotdeauna a crezut că sacrificiile ei erau pentru binele lui. Nu putea înțelege de ce era atât de nerecunoscător.

„Ți-am cerut doar o dată să înțelegi cât de mult am nevoie de propriul meu spațiu,” a continuat Mihai, cu vocea frântă. „Dar nu ai ascultat niciodată. Acum pleacă din casa mea pentru totdeauna.”

Inima Elenei s-a sfărâmat în mii de bucăți. Își dedicase întreaga viață lui Mihai, iar acum el o respingea. Simțea un val de disperare cum o copleșește realizând că eforturile ei au fost în zadar.

Cu inima grea, Elena și-a făcut bagajele și a părăsit casa care fusese odată plină de dragoste și râsete. A rătăcit pe străzi fără țintă, simțindu-se pierdută și singură. Durerea pierderii fiului ei era chiar mai mare decât durerea trădării soțului ei.

Elena s-a trezit într-o cameră mică de motel, privind tavanul în timp ce lacrimile îi curgeau pe față. Îi dăduse tot ce avea lui Mihai, dar nu fusese suficient. Se pierduse pe sine în acest proces și acum nu mai avea nimic.

Pe măsură ce zilele s-au transformat în săptămâni, Elena s-a străduit să găsească un nou scop în viață. A încercat să se reconecteze cu vechi prieteni și să reia vechi hobby-uri, dar nimic nu părea să umple golul din inima ei. Și-a dat seama că petrecuse atâția ani trăind pentru altcineva încât uitase cum să trăiască pentru ea însăși.

În cele din urmă, Elena a rămas singură și cu inima frântă. Devotamentul ei față de Mihai o costase totul și nu i-a rămas decât regretul.